Smart Fortwo facelift – imagini oficiale

Autoplay · iulie 9, 2010 · Știri

Galerie foto

Unu la unu, Shaq

E greu să convingi, când ceea ce propui înseamnă compromisul. În ceea ce mă priveşte, decât trei locuri restrânse + unul cu noroc, prefer numai două pe care să le poţi scruta doar cu binoclul. Dacă ai urcat vreodată într-un Smart, ştii sigur despre ce vorbesc.

Privind din exterior, pare claustrofobic, dar apoi, privind din exterior, te înşeli. Mai degrabă, e ca gura de canal care ascunde reţeaua de tuneluri prin care comunică clădirile administrative ale unui regim comunist. Vast. Şi, spre deosebire de celelalte maşini de clasă mini, nu o să stai cu unul din genunchi înghesuit în consola centrală, fiindcă nu există consolă centrală.

E atât de spaţios, încât 90% din jucătorii din NBA au unul. Deşi e posibil ca procentul să fi fost în totalitate inventat de mine. Dar Shaquille O’Neal chiar are un Smart Fortwo.

Cât despre facelift, nu prea aveau nicio şansă să greşească, în condiţiile în care nici nu au schimbat prea multe. Evident, sunt câteva materiale noi, mai bune, şi au fost adăugate ceva opţiuni de culoare. Chestiile obişnuite. Totuşi, atunci când inspectezi lista de opţionale, fii sigur că nu scapi un „v” în căsuţa pentru sistemul de iluminare cu LED-uri. Ar fi detaliul infim care strică totul.