Volkswagen Polo GTI – informatii oficiale

Autoplay · mai 11, 2010 · Știri

Galerie foto

Atat timp cat suntem mai buni ca Grecia

După cum ştim de câteva zile, economia României din ultimii ani nu a fost clădită din cărămizi solide, pe un teren stabil, urmând un plan profesionist. A fost construită din gips, pe un sol argilos, de meseriaşii care au şutit sacii de ciment.

În condiţiile date, nici nu e de mirare că toată şandramaua se surpă la prima ploaie.

Dar la 10 miliarde euro, ar fi fost măcar o distracţie snoabă dacă ar fi fost pe banii noştri. Numai că n-a fost pe banii noştri. A fost pe banii altora şi abia de-acum încolo va fi pe banii noştri.

Într-un fel, plătim de două ori, iar la final, dacă îţi întorci buzunarele pe dos, s-ar putea să cadă câteva monede dintr-unul şi să strecori ceva nisip din celălalt. Pentru unii bugetari, până şi pronosticul ăsta pare optimist.

Evident, dacă în prima fază scade puterea de cumpărare a unei ramuri atât de vaste a populaţiei, în etapa următoare repercursiunile se vor extinde şi, până la urmă, toată lumea va trebui să strângă cureaua.

Ceea ce înseamnă, de exemplu, să nu-ţi mai permiţi două maşini, o limuzină executive pentru drum lung şi un hatchback de oraş. Şi asta e problema: ce faci atunci când ai nevoie de o maşină agilă pentru traficul urban şi în acelaşi timp de o maşină capabilă în traficul extraurban?

Hm… Ce-ai spune de un hot-hatch?

Volkswagen tocmai a prezentat primele detalii oficiale despre noul Polo GTI şi ia aminte, fiindcă s-ar putea să te intereseze. Practic, primeşti versatilitatea specifică unui hatchback, îmbinată cu tenacitatea TSI-ului de 1,4 litri şi 177 cai-putere.

Transmisia DSG intră în echiparea standard şi contribuie la sprintul de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde. Ba chiar îşi face norma la consum, cu 5,9 litri/ 100 km în regim combinat şi emisii de CO2 de 139 g/km.

Atât timp cât suntem mai buni ca Grecia…