F1: Marele Premiu al Spaniei – cursa

Autoplay · mai 10, 2010 · Știri

Galerie foto

Formula 1 sta in micile detalii

Prestaţia Red Bull în sesiunea de calificări constituia premisa perfectă pentru o dublă Webber-Vettel (sau invers) în cursa de duminică. Pe jumătate, lucrurile chiar s-au desfăşurat după cum anticipam: Webber şi-a trecut în cont Marele Premiu al Spaniei la finalul a 66 de tururi gestionate într-o manieră autoritară.

Vettel? Formula 1 stă în micile detalii. La prima schimbare de pneuri, mecanicii s-au târguit pe lângă monopostul lui vreo 6 secunde şi ceva, cu două mai mult decât ar fi fost ideal. În turul următor, oamenii de la McLaren l-au scos mult mai repede pe Hamilton, ceea ce i-a permis britanicului să se strecoare în faţa lui Vettel imediat după ieşirea de la boxe.

Evident, germanul nu era prea mulţumit de situaţie şi a încercat să riposteze. Cu 20 de tururi înainte de final, se apropiase la 1,5-2 secunde de Hamilton, însă imediat şi-a adus aminte că a cam neglijat frânele.

Viraj la stânga, maşina instabilă pe frânare şi senzaţia de deja-vu cu trimitere la abandonul de la Melbourne în timp ce pneurile muşcau pietrişul de pe marginea circuitului. Norocul lui Vettel a fost că de data asta a reuşit să ajungă la boxe, să schimbe cauciucurile şi să continue cursa.

Da, a mai pierdut o poziţie în faţa lui Alonso şi da, în ultimele cinci tururi a trebuit să folosească frâna de motor, dar câteva puncte sunt mai bune decât zero puncte.

Iar apoi, în ultimul tur, când nimeni nu credea să se mai întâmple ceva semnificativ în economia cursei, Hamilton alunecă agonizant, din inerţie, spre zidul de protecţie, după ce i-a explodat pneul stânga-faţă.

Până la urmă a fost locul 3 pentru Vettel. Şi imediat după el, Schumacher. Plecat de pe 6, Schumi a trecut de Button imediat după ce britanicul a ieşit de la boxe, iar apoi i-a dejucat într-o manieră descurajatoare orice intenţie de depăşire.

Clasamentul complet în Marele Premiu al Spaniei: 1. Mark Webber; 2. Fernando Alonso; 3. Sebastian Vettel; 4. Michael Schumacher; 5. Jenson Button; 6. Felipe Massa; 7. Adrian Sutil; 8. Robert Kubica; 9. Rubens Barrichello; 10. Jaime Alguersuari; 11. Vitaly Petrov; 12. Kamui Kobayashi; 13. Nico Rosberg; 14. Lewis Hamilton (out); 15. Vitantonio Liuzzi (out); 16. Nico Hulkenberg (out); 17. Jarno Trulli (out); 18. Timo Glock (out); 19. Lucas di Grassi (out); 20. Sebastien Buemi (out); 21. Karun Chandhok (out); 22. Pedro de la Rosa (out); 23. Bruno Senna (out); 24. Heikki Kovalainen (out).

Următorul Mare Premiu va fi cel al statului Monaco, între 13 şi 16 mai.

Clasamentul piloţilor după Marele Premiu al Spaniei: 1. Jenson Button (70p); 2. Fernando Alonso (67p); 3. Sebastian Vettel (60p); 4. Mark Webber (53p); 5. Nico Rosberg (50p); 6. Lewis Hamilton (49p); 7. Felipe Massa (49p); 8. Robert Kubica (44p); 9. Michael Schumacher (22p); 10. Adrian Sutil (16p); 11. Vitantonio Liuzzi (8p); 12. Rubens Barrichello (7p); 13. Vitaly Petrov (6p); 14. Jaime Alguersuari (3p); 15. Nico Hulkenberg (1p); 16. Sebastien Buemi (0p); 17. Pedro de la Rosa (0p); 18. Kamui Kobayashi (0p); 19. Heikki Kovalainen (0p); 20. Karun Chandhok (0p); 21. Lucas di Grassi (0p); 22. Bruno Senna (0p); 23. Jarno Trulli (0p); 24. Timo Glock (0p).

Clasamentul pe echipe după Marele Premiu al Spaniei: 1. McLaren-Mercedes (119p); 2. Ferrari (116p); 3. Red Bull-Renault (113p); 4. Mercedes GP (72p); 5. Renault (50p); 6. Force India-Mercedes (24p); 7. Williams-Cosworth (8p); 8. STR-Ferrari (3p); 9. BMW Sauber-Ferrari (0p); 10. Lotus-Cosworth (0p); 11. HRT-Cosworth (0p); 12. Virgin-Cosworth (0p).