Galerie foto
Pe buzele tuturor pasionaţilor de automobile aud în ultima vreme că „nu se mai fac maşini ca altădată” şi că „mai toate seamănă între ele acum”. Nimic mai adevărat. Totuşi, unii producători auto au tăria şi resursele să pună piciorul în prag şi să inoveze iar şi iar. Este şi cazul Audi, cu al său A7 Sportback, o maşină care teoretic nu are rival pe piaţă în acest moment.
Prima dată când am văzut acest model, în fotografii, mi s-a părut ciudat. Tot ciudat mi se pare şi acum, după ce l-am condus şi am putut să-i ating fiecare detaliu care mi s-a părut interesant. Dacă aş vrea să-i explic cuiva pe scurt ce înseamna A7 Sportback şi ce am înţeles eu după ce am condus maşina, i-aş spune aşa: e o limuzină foarte confortabilă dedicată celor cărora le place să conducă maşini mari, dar care sunt conştienţi că ar putea fi confundaţi cu „şoferul şefului” dacă se afişează într-un Audi A8, Mercedes-Benz Clasa S sau BMW Seria 7.
Înainte să mergem mai departe, haideţi să o lămurim cu numele. De ce A7 Sportback? Păi fiindcă e mai mare decât A6 şi mai mic decât A8, veţi spune. Corect. Dar de ce Sportback?
Cuvântul-cheie este acesta, Sportback. El desemnează versiunile de caroserie cu hayon ale
maşinilor Audi care pot fi comandate şi cu alte tipuri de caroserii. De exemplu, familia de modele A5 include A5 Coupe, A5 Cabriolet şi A5 Sportback. Pe de altă parte, limuzina A8, disponibilă doar sedan, se numeşte A8 şi atât. Având în vedere că Audi a pus în vânzare modelul A7 Sportback, este de aşteptat ca producătorul din Ingolstadt să vină ulterior şi cu alte versiuni de caroserie pentru A7.
Până atunci, haideţi să vedem ce poate A7 Sportback! În primul rând face impresie, bună sau rea, de la prima vedere. E un Audi, deci impune respect. Partea frontală preluată de la noul A8 i se potriveşte de minune şi îţi lasă gustul unei limuzine sportive, elegante, de fiecare dată când o priveşti. Spatele vine însă dintr-o altă poveste. E pleşuv, parcă trist, supărat, şi nu are nici o legătură cu ce ne-a obişnuit Audi în ultimii ani, mai precis cu acele posterioare obraznice şi uşor sportive. Având în vedere fundul-surpriză, mulţi ar fi tentaţi să spună răspicat şi fără prea multe argumente că maşina e „urâtă”. Ok, să zicem că e. Tocmai acest design elegant, uşor controversat şi proporţiile masive te fac să simţi că timpul îşi
încetineşte curgerea când zăreşti maşina asta şi când te apropii de ea.
Oricum, ăsta e doar începutul, pentru că ce e mai bun vine din interior. Audi a avut atâta încredere în ceea ce a făcut din A7 Sportback încât a ales o iluminare neprielnică oricărei suprafeţe care se vrea netedă. Aţi văzut vreodată spoturi puse aproape de un perete sau de un tavan care nu e perfect neted? Când luminile sunt stinse, pare perfect. Când le aprinzi, îţi dai seama că are o grămadă de imperfecţiuni şi denivelări. Bun. Audi a ales să ilumineze feţele de uşi ale lui A7 Sportback exact aşa, însă de data asta nu iese nimic altceva în evidenţă decât porii de pe pielea ce îmbracă faţa de uşă. Ingenioasă formă de a ilustra calitatea, nu-i aşa? Mirosul din maşină e surd, aproape neutru, şi în combinaţie cu iluminarea vie a instrumentelor de bord şi a tuturor comenzilor te face să te simţi într-un super simulator de şofat. De fapt în asta constau minunatele maşini moderne. Pot avea roţi de 20 inch, ca maşina din test, dar direcţia se poate acţiona cu un deget dacă vrei. Rezistenţa pe care ţi-o opune volanul poate fi reglată şi aproape orice altceva din maşină poate fi configurat după bunul tău plac. E drept, la peste 70.000 de euro, cât costă exemplarul testat, e şi normal să fie aşa.
Am să las poeziile deoparte şi am să insist pe câteva detalii foarte interesante. În primul rând, sistemul MMI, care integrează tot ce poate oferi Audi în materie de navigaţie, divertisment şi setări ale maşinii, este foarte uşor de folosit şi are o grafică pe care-ţi vine să o mănânci. Ecranul (nu e touch-screen) ce iese din bord are o rezoluţie foarte mare, astfel că e foarte ridicată calitatea afişării. Îndrăznesc să spun că este cel mai avansat sistem de acest tip de pe piaţă, peste ce oferă BMW şi Mercedes-Benz. Mai interesant e faptul că lângă schimbătorul de viteze există o placă sensibilă la atingere (touchpad), ca la laptop-uri, care poate avea întrebuinţări multiple: poţi selecta cifra aferentă unui post de radio memorat şi poţi desena litere pe care sistemul le recunoaşte, ajutându-te să introduci mai uşor adresa dorită la care vrei să ajungi utilizând GPS-ul.
În cazul în care ecranul te încurcă, el poate fi pliat la loc în bord prin apăsarea unui buton.
Tot de la un simplu buton, amplasat în faţa schimbătorului de viteze, poate fi ridicat în orice
moment eleronul, care altfel ar ieşi automat doar la viteze mai mari de 130 km/h. Acelaşi buton comandă şi coborârea, care s-ar face automat doar la mai puţin de 80 km/h.
O altă caracteristică high-tech o reprezintă sistemul audio Bang&Olufsen, cu difuzoare pentru înalte care se ridică din bord la colţurile parbrizului. Având în vedere toate acestea, ca şofer, simţi cum tehnica lucrează pentru tine.
Dincolo de această parte văzută şi spectaculoasă a tehnologiilor moderne există şi bestia din umbră, care vine să completeze cu senzaţii tari experienţa condusului. Propulsorul de 3 litri TDI de pe maşină dezvolta 245 CP şi un cuplu maxim de 500 Nm între (atenţie!) 1.400 şi 3.250 rpm. Aşadar, plaja de turaţii între care motorul dă tot ce are mai bun este foarte largă şi favorizează sprinturile. Acest propulsor turboDiesel duce A7 Sportback (maşină ce cântăreşte 1.860 kilograme) de la 0 la 100 km/h în 6,5 secunde. Pare rapid, însă nu e chiar aşa. Audi A8 cu aceeaşi motorizare reuşeşte 6,1 secunde, fiind şi mai greu circa 50 kilograme. Diferenţa o face, probabil, cutia de viteze (cu şapte viteze la A7
Sportback şi cu opt trepte la A8) şi setările ei. Oricum, performanţele acestui TDI de 3 litri sunt remarcabile, cu atât mai mult cu cât antifonarea şi vibraţiile sunt atât de reduse încât ţi-e aproape imposibil să-ţi dai seama după auz şi simţuri ce se ascunde sub capotă.
E evident că mi-a plăcut A7 Sportback şi e evident că e o maşină reuşită, după orice standarde aş judeca. Totuşi, asta nu înseamnă că nu are minusuri. Dacă luăm în calcul nişte maşini care pot fi considerate, la limită, rivale pentru A7 Sportback, ies la suprafaţă micile neajunsuri. E vorba de BMW Seria 5 GT şi de noul Mercedes-Benz CLS. La A7, suspensia cu pernă de aer pufneşte uneori, când se autoreglează, ca la camioane sau autobuze, lucru care nu se întâmplă la Seria 5 GT, maşină care dispune, pe spate, de un sistem
similar de amortizare. În plus, la BMW senzaţia de plutire şi rafinamentul suspensiei e superior lui Audi. Cel de-al treilea jucător, noul CLS, pe care încă nu l-am condus, îmi lasă impresia unei maşini care combină mai bine expresia unei limuzine cu sportivitatea. Şi privind strict latura sportivă, parcă m-aş aştepta ca Audi să-mi inspire mai multă sportivitate decât Mercedes-Benz şi nu invers.