Porsche 911 GT3 R – imagini oficiale

Autoplay · ianuarie 18, 2010 · Știri

Galerie foto

Stii cand trebuie sa te opresti?

Am văzut cu toţii scenariul ăsta. Sau poate numai eu: puştiul sărac intră într-un casino din Las Vegas, pune o fisă la aparate şi câştigă din prima 100$ în monezi de câte 1 cent. Cu 10$ angajează un hamal să care banii, iar restul 90 îi joacă la ruletă şi face 10.000$. Apoi se aşează la masa de poker, cu falimentarii din Detroit, copiii de bani-gata, indienii de la Mittal Steel, nevestele petroliştilor din Texas şi cu Boris Becker. Din 10.000, ajunge la 15.000, de la 15.000, la 25.000, încet-încet ajunge la un milion şi-ţi spui „de-acum ar trebui să se retragă”; ajunge la 2 milioane şi „indiferent în ce-a călcat, ar fi cazul să iasă de la masă”. Începe să piardă. O dată, de două ori, de trei ori, de zece ori şi tot aşa – până la urmă, se întoarce acasă mai desculţ decât a plecat.

Ajungi chiar să te întrebi: n-ar fi fost spre binele lui dacă ar fi ştiut când să se oprească?

Să zicem că Porsche 911 GT3 ţi se pare o maşină pentru preacucernice măicuţe. GT3 RS aduce un pic a Whoopi Goldberg în „Sister Act”, dar asta nu e cine-ştie-ce diferenţă. Iar GT3 Cup S se apropie de ideea ta de maşină, doar că… e un pic cam învechit. A, şi următorul e GT3 RSR, care urcă deja la categoria GT2.

Poţi supralicita cu GT3 RSR, caz în care, în marea majoritate a timpului o să ari capcanele de nisip de pe marginea circuitului, sau te poţi mulţumi cu GT3 S, care e frustrant de aproape de ce ţi-ai dorit. De exemplu, în scenariul de mai sus, casa pe care voia s-o cumpere costa 2.000.001$; am uitat să zic.

Sau… stai puţin. Acum Porsche înlocuieşte 911 GT3 S cu GT3 R, iar asta e… mult mai la ordinea zilei.

Motorul boxer de 4 litri cu şase cilindri produce 480 CP, în condiţiile în care greutatea maşinii nu depăşeşte 1.200 kg. Spre deosebire de 911 RSR, nici nu l-au construit cu dedicaţie pentru clonele lui Walter Rohrl – Porsche s-a gândit că ar fi frumos din partea lor să ofere ABS, traction control şi sistem electronic de control al acceleraţiei, iar asta ajută. Mult.

Dar partea cea mai bună? Nu costă decât vreo 300.000 euro. Dacă ai prea mult noroc, acum ştii când să te opreşti.