Dacia Duster – imagini oficiale

Autoplay · decembrie 9, 2009 · Știri

Galerie foto

Cel mai MPV dintre MPV-uri

Renault Espace se numeşte „Multi Purpose Vehicle”, fiindcă poate să transporte şapte oameni, sau unul şi mai multă marfă. Dar Land Rover Discovery 4 face toate astea şi îi dă clasă lui Espace în off-road. Deci Disco 4 e mai MPV decât Espace.

Dar nu la fel de MPV ca Dacia. Nu există lucru pe care să nu-l poţi face cu o Dacie. Cu o Dacie aduci o echipă de fotbal cu tot cu rezerve, antrenori, spectatori şi patronul care merge pe scuter, agăţat de bara spate, la un meci de judeţeană. Cu o Dacie aduci sacii de cartofi în piaţă. Şi poate că nu e la fel de rapidă ca un Ferrari, dar un 1300, mai ales iarna, pe gheaţă, e chiar mai extrem. În plus, e o prezenţă demnă, din moment ce inclusiv preşedintele ţării conduce una. Ca să nu mai vorbim de off-road, unde fiecare unitate Salvamont are câte un „papuc” deşelat, care se încăpăţânează să urce la deal, în ciuda pariurilor. Abia asta înseamnă MPV. Iar acum, Dacia a prezentat noul Duster.

Care poate face toate cele mai sus enumerate, dar în plus, are o gardă la sol de 20 de cm. În bunul spirit românesc, asta înseamnă că o să ajungă inclusiv acolo unde un Range Rover s-ar fi împotmolit demult. Iar apoi o să meargă mai departe. Mai ales dacă optezi pentru versiunea 4×4.

Pentru sistemul de tracţiune vor exista trei setări: prima, configuraţia 4×2, a doua, „Auto”, în care computerul de bord decide dacă este nevoie de 4×4 sau 4×2 şi „Lock”, care transmite constant 50% din putere la roţile din faţă şi 50% la roţile spate.

În ceea ce priveşte variantele de motorizare, vor exista două propulsoare diesel, de 85, respectiv 105 CP şi agregatul pe benzină de 1,6 litri 16V cu 110 CP.