Galerie foto
Infuzie de Impreza
N-o să-ţi vină să crezi cum începe Toyota prezentarea de presă: „Conceptul FT-86 nu este nici un vehicul electric şi nici un hibrid, ci un sportscar cu motor pe benzină” – da, era şi timpul să nu se mai ascundă după deget şi să construiască o maşină adevărată.
De fapt, fiindcă după atâtea hibride şi vehicule electrice oamenii de la Toyota au şi uitat cum se construieşte un motor cu combustie internă, s-au dus şi-au întrebat la vecinii de la Subaru. Care le-au plâns întâi de milă, i-au tras puţin de limbă despre tehnologia jumi/ juma, iar apoi le-au împrumutat cu generozitate boxerul de 2 litri de pe Impreza.
Cine ştie, FT-86 ar putea fi noua Celica. Până una-alta, conceptul va fi prezentat la sfârşitul lunii, în cadrul Salonului Auto de la Tokio.

