Galerie foto
Se poate si fara
Inginerii Renault au organizat o şedinţă la nivel înalt sau o tombolă cu tragere la sorţi, în urma căreia au stabilit sau au extras lucrurile fără de care te poţi descurca într-un Twingo Renaultsport. Se pare că Twingo 133 Cup e bun şi fără aer condiţionat, faruri automate ori scaune spate culisabile individual. Poftim? Decât să se mai obosească cu bancheta spate, nu mergeau mai degrabă nişte rollbar-uri?
Mă rog… Garda la sol a fost coborâtă cu 4 mm, adică aproape 5, suspensiile sunt cu 10% mai rigide în faţă şi în spate, iar în „picioare” vine încălţat cu pneuri Continental Sport Contact3 195/40.
Motorul rămâne cel de la RS, 1,6-le aspirat cu hai-să-te-văd-dacă-ghiceşti-câţi-cai-putere şi – pe asta nu prea ai de unde s-o mai ştii – 166 Nm. Renault n-a zis nimic sigur despre performanţe, dar 0-100 km/h în 8,7 secunde şi o viteză maximă de 201 km/h sună plauzibil.

