Galerie foto
Tocmai mi-am adus aminte
Pentru că uitasem cu desăvârşire că încă mai există şi Kia Rio. Ce-i drept, în imagini scrie „Pride”, pentru că e modelul pentru piaţa sud-coreeană, dar ştii cum e – noi îi spunem „cel mai bun prieten al omului”, ei îi spun „mâncare”, dar cu toţii ne referim la câine. E acelaşi lucru.
Faceliftul aduce câteva schimbări, cum ar fi noua formă a grilei şi blocurile optice faţă, în timp ce la interior au schimbat volanul şi s-au jucat puţin cu aranjamentul panoului de bord. Au muncit cam în zadar, având în vedere că în secunda 2 toată lumea o să uite de asta, dar dacă n-aveau altceva mai bun de făcut…

