Video: Volkswagen Golf GTD – surogat de GTI

Autoplay · mai 6, 2009 · Știri

Galerie foto

De-a lungul timpului, varii indivizi ai speciei au venit cu o multime de inventii mai mult sau mai putin inutile: asa au aparut berea fara alcool, orele de dirigentie, SsangYong Rodius… Dar chiar trebuia sa existe si un surogat de GTI?

Problema se pune mai degrabă în felul următor: într-o societate democratică, dacă 50,1% dintre voturi sunt „NU” şi 49,9%, „DA”, atunci procentul majoritar decide, chiar dacă diferenţa e de numai 0,2%. Pe de altă parte, când vine vorba de industria auto, dacă 99,8% spun „NU”, iar 0,2% spun „DA”, ar fi un masacru ideatic şi o sinucidere de marketing să-i neglijezi pe cei aproape nici unul…

Şi asta justifică existenţa lui Golf GTD: propulsorul de 2 litri TDI produce 170 CP, iar sprintul de la 0-100 km/h în 8,1 secunde, viteza maximă de 222 km/h şi apartenenţa la familia Golf îl recomandă cel puţin drept o maşină decentă. Singura problemă este că în final… rămâne un fel de Ralf Schumacher: bunicel, dar niciodată n-o să ajungă la succesul fratelui mai mare. Iar când spui „Golf GT…”, niciodată n-o să-ţi răsară în minte „D” înainte de „I”.