Video: Toyota Hilux – exploratorul polar

Autoplay · februarie 7, 2009 · Știri

Galerie foto

In caz ca mai era nevoie de vreo demonstratie… Toyota Hilux isi arata inca o data „maiestria” in arta off-road-ului. Ultima „isprava”: Polul Sud.

Când oficialii competiţiei de ski Amundsen Omega3 (care celebrează rivalitatea istorică dintre exploratorii Roald Amundsen şi Robert Scott) au avut nevoie câteva maşini de asistenţă, ghici la cine au apelat… Da, chiar la Toyota.

Toyota Hilux a îmblânzit Sahara, a cucerit Polul Nord în cadrul expediţiei Top Gear din 2007, iar acum… reeditează succesul lui Roald Amundsen din 1911. În varianta automobilistică….

Cele patru echipaje care au participat la expediţie au străbătut peste 3200 km fiecare, la temperaturi sub -30 grade Celsius, iar într-un final ce poate servi ca material didactic pentru orice „happy-end”… au ajuns la Polul Sud.

Dacă e să facem statistica succeselor înregistrate de Toyota Hilux, ajungem la o singură concluzie: „Space, the final fronteer”. Şi când te gândeşti că NASA investeşte miliarde de dolari în roverele lunare, iar soluţia e chiar sub nasul lor…