Porsche 9ff GT9R – destul nu-i destul

Autoplay · noiembrie 16, 2008 · Știri

Galerie foto

Asta ridica ideea de exces la un nivel cu totul si cu totul nou: Porsche 9ff GT9R – pentru ca orice melc prinde 409 km/h.

In cazul in care va mai amintiti, in luna iulie a acestui an, Porsche 9ff GT9 ajungea la viteza de 409 km/h – 2 km/h mai repede decat Bugatti Veyron si cu 2 km/h mai lent decat SSC Ultimate Aero. 2-ul este probabil cifra care ii obsedeaza si care se arata in fiecare cosmar al inginerilor germani – atata munca pentru locul 2?

Ce e de facut? Raspunsul este 9ff GT9R, un GT9 cu 1120 CP in loc de 973 CP, ceva modificari aerodinamice – au montat un eleron, pentru ca nu aveau bani de inca o misiune spatiala – si o multime de prize de aer – trebuie sa racesti motorul, trebuie sa racesti franele… Sunt multe lucruri pe care trebuie sa le faci la 400 km/h intr-o masina… daca o putem numi „masina”. Si probabil putem, din moment ce 9ff are planuri sa aduca GT9R in competitiile motorizate incepand de anul viitor. Dar intai vrem sa gaseasca o linie dreapta suficient de lunga…