Galerie foto
La sfarsitul acestui an vine Porsche 911 Turbo cu facelift. Cu facelift si cu dorinta de revansa in fata lui Nissan GT-R.
Germanii nu pot accepta un asemenea afront, Porsche nu poate accepta un asemenea afront: simbolul 911 Turbo invins de Nissan GT-R pe circuitul de la Nurburgring e ca si cum i-ai bate pe nemti la jocul lor preferat, si chiar la ei acasa. Asa ceva pur si simplu nu se trece cu vederea.
Stuttgart-ul emana ecouri de schimbari radicale pentru generatia 998, dar pana peste doi-trei ani, blazonul va fi tinut de facelift-ul actualei generatii 911 Turbo. Versiunea restilizata a „Masterwerk”-ului prezinta aceleasi modificari estetice ca la intreaga gama 911 – un pic de LED-uri, blocuri optice restilizate – , dar design-ul nu a fost niciodata o prioritate pentru Porsche si cu atat mai putin acum, cand Nissan GT-R reprezinta o problema mult mai grava.
Pentru a-l invinge pe „japonezul zburator” la Nurburgring, germanii „umbla” la mecanica: 20 CP in plus – pentru ca 500 e un numar rotund – , sistem de tractiune integrala revizuit, si – marea necunoscuta – , cu sau fara PDK (Porsche Doppelkupplungsgetrieb)? Pentru ca GT-R are dublu ambreiaj…
Abia asteptam timpul lui 911 Turbo facelift pe Nordschleife. Obiectivul e 7:29…

