autoplay
A aparut numarul 140
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
Renault_Clio_RS_18_1515753252
12 Ianuarie 2018
Renault a dezvaluit editia speciala Clio R.S. 18

Divizia Renault Sport a constructorului auto francez anunţă lansarea ediţiei limitate Clio R.S. 18, care a primit această denumire datorită faptului că stilul său este influenţat de cel al monopostului ce va fi folosit de echipa Renault Sport în sezonul din 2018 al Formulei 1.

Bazat pe Clio R.S. 220 EDC Trophy, cel mai puternic model din gama Clio R.S., noul vehicul Clio R.S. 18 îşi propune să celebreze cei 40 de ani de experienţă pe care marca Renault i-a acumulat în competiţiile de Formula 1.

Automobilul are caroseria vopsită în negru, această nuanţă fiind folosită şi pentru sistemul de evacuare, jante şi emblemele instalate pe capotă, respectiv pe portbagaj, el beneficiind de câteva tuşe de culoare galbenă la nivelul barei de protecţie din faţă şi al uşilor.

La interior se remarcă volanul acoperit cu piele şi Alcantara, elementele care imită fibra de carbon ce au fost amplasate în jurul orificiilor de ventilaţie, precum şi covoraşele specifice maşinilor Renault Sport.

Clio R.S. 18 a împrumutat motorul aflat sub capota modelului Clio R.S. 220 EDC Trophy, care este capabil să dezvolte 220 CP şi un cuplu maxim de 280 Nm. De asemenea, el dispune de un şasiu mai jos şi mai rigid, o direcţie mai precisă şi o evacuare Akrapovic.

Noua ediţie limitată Renault Clio R.S. 18 va fi lansată în Europa în prima jumătate a anului 2018.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite