autoplay
A aparut numarul 138
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
jobtransport1_1446656964
04 Noiembrie 2015
A treia editie a targului JobTransport se va desfasura pe 11 noiembrie

Târgul de locuri de muncă JobTransport, ediţia a III-a, organizat de www.transport-business.ro, în parteneriat cu Facultatea de Transporturi din Bucureşti - Universitatea Politehnică, va pune faţă în faţă viitorii şi actualii absolvenţi cu potenţialii angajatori din întreaga ţară.

JobTransport, târg de joburi pentru studenţii şi absolvenţii de la Transporturi, aflat la cea de-a treia ediţie, va avea loc pe 11 noiembrie, în holul Facultăţii de Transporturi din Bucureşti. La eveniment vor participa numeroase companii din domeniile transportului şi logisticii şi conexe cu acestea, dar şi firme specializate în consiliere în carieră. Vor fi prezente companiile Alstom, TTS, Registrul Auto Român, Autonet, cargo-partner, 4Career, Claim Expert, DB Schenker Logistics, DB Schenker Rail, Ekol, ELIT, Fermit, Gebrüder Weiss, Globelink International România, Goodyear, Grampet, MHS Truck & Bus, Rădăcini, Romfracht Spedition, Scania, Segula, Unix, Wim Bosman.

La cea de-a treia ediţie a JobTransport sunt locuri de muncă pentru studenţi și absolvenţi. Candidaţii pot aplica pentru joburi ca sales executive, reprezentant vânzări, reprezentant vânzări piese auto, consilier service, dispecer transport, forklift operator, administrative clerk, expeditor internaţional, consultant tehnic identificări piese auto, asistent parc auto, specialist depozit, programator, IT helpdesk, administrator reţea junior, manager de produs. Se caută și oameni calificaţi în domeniul auto, mecanici, electromecanici, electricieni. Este un post și pentru junior accountant pe perioadă determinată.

Totodată, aproape toate firmele prezente la JobTransport caută tineri pentru programe de internship și stagii de practică.

JobTransport va fi un câştig atât pentru angajatori, cât şi pentru candidaţi. Pe de o parte, tinerii vor avea şansa să aplice pentru un job în domeniul pentru care s-au pregătit, iar pe de altă parte, angajatorii vor avea de unde să selecteze candidaţii doriţi. Totodată, participarea la JobTransport este utilă şi pentru colectarea de CV-uri, în vederea realizării unor baze de date cu studenţi interesaţi de practică, internship sau voluntariat. „Experienţa celor două ediţii anterioare ne-a dovedit că interesul pentru acest târg, atât din partea candidaţilor, cât și a angajatorilor, este tot mai crescut, de la an la an. Cred că și la această ediţie candidaţii le vor dovedi angajatorilor că se pot ridica la nivelul așteptărilor acestora”, spune Felicia Niculae, manager de proiect.

„JobTransport este o oportunitate atât pentru candidaţi, cât şi pentru angajatori. Pe de o parte, studenţii şi absolvenţii de la Transporturi şi chiar din întreaga Politehnică vor avea ocazia să stea de vorbă cu potenţialii angajatori, să le adreseze întrebări, să participe la workshopuri, la prezentări de companii. Pe de altă parte, firmele participante vor avea de unde să aleagă viitori angajaţi de calitate”, a declarat prof. univ. Iulian Bădescu, decanul Facultăţii de Transporturi din Bucureşti.

Companiile participante la târg vor susţine workshopuri atractive pentru studenţi şi vor avea ocazia să explice tinerilor ce posibilităţi de angajare au în cadrul firmelor şi care sunt şansele lor de „creştere”. La fel ca şi la primele două ediţii, pe întreaga durată a târgului, candidaţii vor avea parte şi de un „corector CV”. Consultantul în carieră Gabriel Chicioreanu, de la 4Career, îi va ajuta la redactarea CV-urilor şi îi va consilia gratuit.

Pe întreaga durată a târgului, în faţa Facultăţii de Transporturi vor fi expuse  maşini de la Rădăcini Motors. O nouă atracţie va consta în expunerea unui autotractor de la MHS Truck & Bus – MAN TGX 18.440.

„De la JobTransport nu vor lipsi premiile. Vor fi oferite, prin tragere la sorţi, bilete la teatru, abonamente la aerobic, vouchere la stomatolog, cărţi, bilete la spectacolele de la Sala Radio. Marele premiu este un weekend la munte, la Sinaia”, a precizat Robert Barbu, coordonator de proiect.

Târgul va fi deschis între orele 9 şi 18. Intrarea este gratuită. Detalii despre eveniment găsiţi pe www.job-transport.ro.

 

Parteneri media: Revista Cariere, revista „Autoplay”, cotidianul regional „Evenimentul”, www.glaremagazine.ro, www.cdnews.ro, www.smartandhappychild.ro, www.mergebrici.ro, www.reportajurban.ro.

Parteneri: Organizaţia Studenţilor în Transporturi, Ed4Lead, Valmar Media Global, New Aosta Garden, Polirom, Tymbark, Teatru În Culise, Teatru la Cinema, Jollydent, Orchestrele şi Corurile Radio, Looking Fit, aMedia.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite