autoplay
A aparut numarul 139
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
iaa_1382375232
25 Septembrie 2013
Autor: Dragos Gaspar
Noul Duster si \"clasa\" 5C

10 septembrie n-a fost doar ziua în care Apple a prezentat noile iPhone 5S şi iPhone 5C alături de sistemul de operare iOS 7. Nu putea să le arate pe 11 septembrie, pentru că ziua asta are o cu totul altă semnificaţie dincolo de Ocean, dar pe 10 septembrie a fost şi prima zi rezervată presei la Salonul Auto de la Frankfurt. Ambele evenimente au polarizat atenţia lumii întregi, dar mai departe lăsăm în grija altora bijuteriile de la Apple, deşi cei cărora le plac maşinile îndrăgesc cu siguranţă şi produsele de la Cupertino.

Ei bine, am asistat de la distanţă la parada de la Frankfurt, dar parcă n-am zărit premiere mondiale pe care să le fi aşteptat cu sufletul la gură. Lista lor era cunoscută din timp, aproape toate modelele fuseseră deja dezvăluite prin fotografii oficiale, dar, ca de fiecare dată, speram să apară ceva de ultim moment care să iasă din tiparele ultimelor saloane de mare anvergură. N-a prea fost vorba de aşa ceva, dar a continuat cascada de modele electrice de parcă felinarul din faţa blocului ar fi deja tapetat cu prize pentru toate apartamentele.

Pentru România deocamdată este încă departe vremea când vom vedea maşinuţele electrice la fiecare colţ de stradă, dar nici prea multe modele de serie pe care să le aştepte piaţa autohtonă n-am prea găsit, aşa că facelift-ul Daciei Duster chiar poate fi trecut printre atracţiile salonului german. Fără să fie modificat prea tare la exterior, dar arătaţi-mi ce constructor mai modifică designul la jumătatea ciclului de viaţă, noul Duster a primit doar câteva mici retuşuri care să-l facă şi mai impunător. În schimb a făcut câţiva paşi mari în interior, cât şi în privinţa noilor echipamente pe care le pune la dispoziţia celor ce urmăresc o achiziţie care să merite fiecare bănuţ plătit. Numai dacă spun că butoanele ce comandă geamurile electrice au ajuns în sfârşit pe portiera şoferului e limpede că Duster începe să aibă şi el armele cu care să se poată lupta de la egal la egal cu modelele rivale, dacă o fi existând vreunul care să poată oferi un raport mai bun spaţiu / preţ.

Dar dacă tot am amintit de lansările de la Cupertino, n-aş putea spune că Duster ar fi acum un fel de 5S al SUV-urilor, însă i-aş găsi multe în comun cu 5C. Cine are bani mulţi şi vrea un produs ale cărui facilităţi cine ştie când le va folosi pe toate are ce alege pe piaţa auto, însă 5C are şi el o sumedenie de atuuri. Aşa şi noul Duster, care va fi în continuare unul din motoarele Daciei în vânzări, vânzări de care Grupul Renault devine din ce în ce mai dependent din moment ce nu s-a trezit de tot din „coşmarul electric”.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite