autoplay
A aparut numarul 136
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
IMG_0341_resize_1330019501
20 Octombrie 2009
Autor: Dragos Gaspar
Foto: Autoplay
Mitsubishi Pajero -- NU L-AM VRUT, DAR L-AM INDRAGIT
IMG_0344_resize_1330019502
IMG_0347_resize_1330019503
IMG_0348_resize_1330019503
IMG_0349_resize_1330019504
IMG_0352_resize_1330019507
IMG_0383_resize_1330019510

Este al treilea an consecutiv cînd în week‑end‑ul pe care Grupul Tester‑Casa Auto îl petrece la munte alături de reprezentanţii presei ieşene am încercat să combin plăcutul cu utilul. Dacă în primii doi ani am mers la munte cu maşini Land Rover, de această dată alesul a fost Pajero. Cum pe cel în trei uşi îl ştiam deja, cel în cinci uşi era numai bun de testat

N-am prea vrut Pajero...

Sincer să fiu, aş fi vrut altă maşină cu care să mă deplasez la Mănăstirea Humorului, destinaţia noastră, motivul fiind că voi petrece mare parte pe drum drept. Dar conjunctura n‑a vrut să fie nici Mercedes‑Benz GLK, şi nici Volvo XC60, pentru că a trebuit să plec din Iaşi undeva spre seară, dar chiar vă invit să aflaţi dacă pînă la urmă mi‑a părut sau nu rău c‑am mers cu Pajero.

Colegii mei au pornit de dimineaţă spre Mănăstirea Humorului, dar eu a trebuit să mai rămîn în Iaşi pentru a asista la un meci de volei. Penicilina Iaşi primea vizita campioanelor de la CSU Metal Galaţi, un meci care, teoretic, nu putea dura mai mult de o oră. Calculele erau simple. La 13 începea meciul, la 14 era gata, iar la 14,30 trebuia să fiu de mult pe drum. Mergeau făcute şi nişte poze, că se însera mai tîrziu, aşa că nu prea aveam de ce să‑mi fac griji. Dar totuşi urma să asist la un meci de volei, care ştii cînd începe, dar nu şi cînd se termină. Însă gălăţencele nu aveau timp de pierdut. Şi nici eu.

La pas prin oraş

Maşina am luat‑o ceva mai devreme şi am mers printr‑un Iaşi liniştit. Era sîmbătă, traficul -- deloc aglomerat, iar prima senzaţie mi‑a părut firească. Pajero era cam mare pentru gusturile mele. Dar de la primii metri m‑a deranjat zăngănitul capacului torpedoului. În interior erau căştile pentru instalaţia DVD, aflată tot în torpedou, monitoarele fiind în tetierele scaunelor din faţă. Ştiţi bine că nu suport nici un fel de zgomot care n‑are ce căuta în maşină, dar timp de improvizaţii nu aveam deloc. Deşi masiv, Pajero se descurca fără emoţii, cutia automată recomandîndu‑l chiar şi unui trafic mult mai greoi. Suspensia rigidă nu era chiar deranjantă, iar acomodarea se petrecea cu fiecare minut petrecut la bord. Pajero merita mai multă atenţie la cadranele de la bord, ele fiind cam mici şi cam fără să transmită mare lucru. Mi s‑ar putea răspunde că‑i maşină pentru off‑road, iar acolo, în noroi, nu contează cît de rafinate sînt cadranele, ci cît de rafinate sînt alte dotări. Mai tîrziu aveam să mă conving şi de asta.

N-am ştiut cînd au trecut două ore

Dar pînă să ajung să mă conving ce‑i cu Pajero la drum lung aveam de traversat şi meciul de volei. Un meci de excepţie, cu toate ingredientele unui spectacol de calitate, încheiat cu o neaşteptată victorie a Penicilinei. Nu mai conta că meciul a durat două ore şi că am pornit mult mai tîrziu spre Mănăstirea Humorului decît mi‑am propus, succesul voleibalistelor ieşence fiind atît de răsunător că merita din plin să mai întîrzii.

Abia spre ora 16 ieşeam şi eu din Iaşi, dar era clar că nu mai puteam face poze. Nu puteam pleca pînă să nu pun o bucăţică de şerveţel între capacul torpedoului şi planşa de bord, iar zăngănitul rămăsese o simplă amintire. Oricum zgomotul ar fi fost mult diminuat deoarece nu mă mai confruntam cu denivelările din oraş, dar, fără el, Pajero începea să‑mi devină drag. Cu cît ne copleşea amurgul, cu atît ne înţelegeam mai bine şi deja chiar şi în curbe intram cu mai multă încredere. Pînă şi depăşirile deveniseră accesibile datorită motorului viguros, cît se poate de silenţios pentru o călătorie confortabilă. Aproape nici n‑am simţit cînd au trecut mai puţin de două ore pînă la destinaţie. Nu sînt un fan al drumurilor singur în maşină, dar de data asta chiar n‑aş putea spune că m‑am plictisit, iar instalaţia audio de calitate şi‑a adus o însemnată contribuţie în acest sens.

La plimbare prin gîrle

Cum m‑am trezit a doua zi, în loc să fac dreapta, n‑am putut rezista tentaţiei să n‑o iau la stînga şi să urmez drumul care ducea spre pădure. Slalom mai bun pentru Pajero printr‑o turmă de vaci nici că puteam găsi la acea oră de duminică dimineaţă, cînd soarele era cît se putea de generos, numai bun pentru cîteva poze. Ceva mai liniştit din acest punct de vedere, am mers la micul dejun, dar deja ştiam ce voi face peste cel mult o oră. Era clar că voi înainta cît se poate de mult pe drumul care intra în pădure, iar cînd unul dintre organizatori mi‑a propus să mergem împreună devenea chiar tentant, în timp ce un alt reprezentant al gazdelor a dat şi el tirul cu arcul pe o partidă de off‑road ce avea să devină memorabilă.

Aşa cum mă aşteptam, drumul cu pricina se îngusta pe măsură ce soarele nu‑l mai putea îndruma. Pămîntul era ud. Ninsese de curînd. Cealaltă maşină era în faţă. Mai devreme fusese în recunoaştere şi a încetinit cam mult la prima rîpă ceva mai problematică. Am cuplat şi eu în 4x4 ca să nu fiu surprins neplăcut. Nu eram pregătit pentru remorcări, ci aveam de aflat cam cum se descurcă Pajero prin pădure. Ştiţi că eu nu prea vreau să aud zgomot de motor dacă nu‑s pe circuit, iar uneori, în off‑road, chiar am avut de pătimit din această cauză. De data asta am trecut fără pic de emoţii, dar în spate am auzit o bubuitură. Agăţasem cu ceva pămîntul, că rampa nu era chiar de nebăgat în seamă. Am mai mers un pic şi am coborît să văd cu ce agăţasem. M‑am liniştit repede văzînd că totul se datorează cîrligului de remorcare, deci Pajero nu avea nici o vină! Doza de încredere în maşină s‑a dublat pe loc, chiar dacă deja mergeam prin nişte şanţuri. Am mai trecut printr‑o gîrlă asemănătoare, dar nici de această dată n‑am fost nevoit să apelez la reductor. Stătea săracul degeaba tot dorind să‑şi arate utilitatea. Ba chiar cred că pînă şi cu tracţiune numai pe două roţi Pajero ar fi trecut pe acolo. Poate ceva mai greu, dar cred c‑ar fi scos‑o şi aşa la capăt.

Cînd şanţurile se adînceau de nu se mai vedea partea de jos a jantelor, iar drumul şi‑a găsit dintr‑o dată să urce brusc, pe lîngă nişte copaci crescuţi de capul lor, mi‑am zis că tare tentantă era continuarea, dar numai că pentru a avea şi succes garantat probabil nu era necesar doar Pajero. Mai trebuiau şi nişte cauciucuri capabile să scurme prin mlaştinile mascate de pîlcuri de iarbă. Capcane erau la tot pasul, iar prima maşină căzuse deja în una din ele. N‑aveam cu ce s‑o scoatem de acolo, aşa că am coborît în sat după ajutor. Dar chiar cînd găsisem tot ce ne trebuia la gazda noastră, am primit un telefon care m‑a trimis direct în faţa calculatorului în loc să ajung din nou în pădure...

Dar deja aflasem ce poate Pajero. Rămăsesem doar cu părerea de rău că n‑am putut da o mînă de ajutor. Dar şi că n‑am mai apucat să fac toate pozele cît fusese soare. Spre prînz s‑a înnorat şi s‑a pornit o ploaie de sfîrşit de toamnă, nicidecum de decembrie. M‑am cam chinuit eu cu pozele şi, la fel ca-n ziua precedentă, tot ultimul am ajuns să plec. Aproape tot drumul l‑am parcurs cu farurile aprinse, care‑şi fac treaba impecabil, dar şi pe ploaie, însă Pajero n‑a prea făcut vreo diferenţă. N‑a făcut el diferenţă prin gîrle pe care le traversa de parcă era la plimbare, aşa că un drum ud chiar că nu avea cum să‑l impresioneze.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite