autoplay
A aparut numarul 138
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
IMG_8605_resize_1408641318
25 Iulie 2014
Autor: Adrian Mitrea, 0-100.ro
Foto: Alexandru Dorobanţu, 0-100.ro
Audi A6 -- Mare deranj in segmentul premium

Departe de a avea o tradiţie bogată precum BMW Seria 5 sau Mercedes-Benz Clasa E, Audi A6 e un fel de parvenit în premiumul mediu. Ce te faci însă când parvenitul e manierat şi are şi el gene speciale? Simplu: îl conduci cu plăcere şi poate chiar îl cumperi!

În cazul de faţă e vorba despre un Audi A6 3.0 TDI, versiunea de 245 CP. Odată cu această generaţie A6, Audi reuşeşte sa facă mare deranj în segmentul premium. E o maşină în care germanii au încredere şi arată aproape ostentativ asta. Spre exemplu, există pe acest model pachetul de lumini ambientale (674 euro cu TVA), cu LED-uri albe discrete care subliniază perfecţiunea finisajelor feţelor de uşi. Dacă orientezi astfel lumina pe pereţii tăi din casă e posibil să-ţi fi dorit sa alegi alţi meseriaşi. Nu şi la Audi, însă.

Menite să întărească fineţea execuţiei, finisajele metalice de pe uşi dau maşinii o notă aparte, arătând ca materialele tradiţionale folosite în automobilele de odinioară nu au părăsit definitiv această lume şi au lăsat loc plasticului. Interiorul este îmbrăcat în Alcantara, care vine la pachet cu scaune faţă reglabile electric în multiple direcţii, pentru un total de 3.443 euro cu TVA.

Interiorul maşinii e un loc foarte plăcut în care să petreci ore în şir. Scaunele sunt foarte confortabile, deşi sunt sport, iar postul de condus este ireproşabil construit în jurul şoferului.

Probabil că nu există o combinaţie de motorizare mai bună pentru o berlină premium ca aceasta. Motorul V6 TDI este deopotrivă rafinat şi încântător de ascultat, mai ales în zona a 2.000 rotaţii pe minut, când eşapamentul dă nişte note discrete de putere pe care nu le credeam posibile de la un propulsor „de tractor”.

Cu 245 CP şi cuplu maxim 580 Nm, acest A6 sprintează până la 100 km/h, cu start de pe loc, în 6,1 secunde – o performanţă remarcabilă pentru o berlină cu o masă de 1,8 tone. Desigur, sistemul de tracţiune integrală quattro are un rol decisiv în ceea ce înseamnă performanţele dinamice ale acestui A6. Nici să-l vrei fără quattro nu poţi...

Suspensiile pneumatice sunt excelente şi vin să completeze foarte bine dinamica maşinii. Trebuie doar să reţii că în modurile Efficiency şi Comfort A6 merge bine doar la viteză constantă, indiferent de drum. Dacă începi să accelerezi mai agresiv, să frânezi corespunzător sau să virezi, tangajul maşinii e mare şi senzaţia de confort e înlocuită cu una de nesiguranţă. Modurile Auto şi Dynamic sunt acolo ca să rezolve tangajul, sacrificând, desigur, confortul suspensiilor. Aşadar, e foarte important să ştii ce vrei de la A6 şi s-o reglezi corespunzător. Dacă nu o faci, s-ar putea să nu-ţi placă maşina...

Dincolo de fineţea şi perfecţiunea interiorului şi dincolo de performanţele remarcabile ale motorului, Audi A6 are câteva elemente care îţi atrag atenţia în sens mai puţin plăcut. Camera video pentru marşarier are rezoluţie slabă şi calitatea imaginii lasă de dorit. Desigur, îşi face treaba. Dar calitatea ei nu e la superlativ, ca restul maşinii.

De asemenea, vei întâmpina probleme dacă vrei să încarci un telefon în maşină sau să asculţi muzică de pe el sau de pe un stick USB. Ai nevoie de un conector special, adaptor. Mi se pare inacceptabil ca în anul 2014 să mai fie nevoie de adaptoare pentru a putea utiliza un banal şi standardizat cablu USB în maşină.

Cu un preţ cu TVA de circa 84.500 euro cu TVA pentru versiunea testata, Audi A6 arată că îşi merită locul printre tradiţionalele limuzine premium medii mai consacrate. Iar aspiraţiile lui A6 nu se vor opri cu siguranţă aici.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite