autoplay
A aparut numarul 136
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
IMG_0995_resize_1437315486
25 Iunie 2015
Autor: Dragoş Gaşpar
Foto: Autoplay
Noul Suzuki Vitara -- Mic la stat, dar mare la sfat

Am văzut Noul Suzuki Vitara prima oară la Salonul Auto de la Paris, în toamna anului trecut. Era însă aşezat doar pentru a fi admirat, nu puteai ajunge la el, nu-l puteai atinge. A trebuit să aştept câteva luni bune pentru a-mi da seama dacă merge măcar la fel de bine precum arată.

Primele surprize

Noul Suzuki Vitara a apărut la scurt timp după ce constructorul japonez lansase S-Cross, un alt SUV care merită mai multă atenţie. Vitara nu este un soi de frate mai mic, ci are propria sa identitate. Foarte bine proporţionat, exteriorul se prezintă cu o notă de prospeţime care va atrage în special clienţii tineri, iar interiorul este mult mai spaţios decât mă aşteptam. De regulă, la SUV-urile mai mici compromisul se realizează în spate sau în portbagaj. Chiar am fost curios să văd dacă japonezii au găsit o soluţie mai bună. După ce mi-am reglat scaunul din faţă am urcat în spate şi am rămas surprins să constat că aş fi călătorit fără probleme şi pe distanţe lungi pe acel loc. Mi-am zis că voi găsi un portbagaj de mici dimensiuni, în care cu emoţii aş fi strecurat bagaje chiar şi pentru un week-end. Dar când am ridicat hayon-ul nu mică mi-a fost mirarea să văd ditamai portbagajul pentru cei 4,175 metri lungime, unul care chiar te îmbie să pleci în vacanţă.

Cinci viteze una şi una

Maşina testată era dotată cu motorul de 1,6 litri pe benzină, ce dezvoltă 120 CP, şi trebuia să colaboreze cu o cutie de viteze manuală în 5 rapoarte. M-am cam dezobişnuit ca la maşinile de nouă generaţie să nu găsesc 6 viteze, dar cât am mers eu nu prea am simţit nevoia de încă o treaptă peste cele cinci. Poate că la drum lung ar fi utilă la turaţii cumva constante, însă eu am chinuit maşina asta şi de viteza a şasea nici nu cred că aş fi avut nevoie, mai ales că am atins fără probleme viteza maximă indicată de constructor – 180 km/h.

Vitara se conduce lejer prin oraş şi se strecoară de parcă ar şti pe dinafară traseele. 120 CP pot părea puţini, dar când am avut nevoie de sprinturi pentru depăşiri pe distanţe foarte scurte s-au pus toţi de acord şi au rezolvat imediat situaţia. Motorul este foarte silenţios la turaţii scăzute, iar sfătuitorul de la bord de îndeamnă să treci într-o treaptă superioară cum ai ajuns la 1.500 de ture. Dacă simte că pedala de acceleraţie este călcată ceva mai repede atunci te pune să schimbi pe la 1.800-2.000 de ture. Mie mi-a plăcut că este liniştit, dar şi să-l ascult atunci când turometrul trecea de 4.000. Suspensia este plăcută pe drum drept, nu mi s-a părut prea rigidă, iar pe teren accidentat şi-a făcut bine treaba la vitezele destul de reduse cu care rulam.

Cu SPORT ai altă maşină

Mă aşteptam ca suspensia să fie ceva mai rigidă, pentru că maşina are un comportament precis în virajele abordate ceva mai sportiv. La început am luat curbele cu viteze mai mici, însă maşina s-a dovedit foarte bine închegată de am început să calc acceleraţia cu mult mai multă încredere. Răspunsul a fost la fel de precis, dar cum rulam eu am zărit un SPORT pe selectorul de programe care comandă tracţiunea. Dacă-l roteai spre dreapta ajungeai la SPORT, iar dacă îl mişcai în sens contrar ajungeai pe SNOW MUD, însă nu aveam ce face cu această variantă. În mijloc era un buton pe care dacă-l apăsai ajungeai pe AUTO şi probabil că până atunci mă deplasasem cu ajutorul său. Normal că am comutat repede pe SPORT şi maşina parcă se mişca de două ori mai repede. Cel puţin treptele de viteză inferioare le străbătea imediat, dar întregul comportament dinamic s-a schimbat. Am început să văd cât de repede ştie să alerge şi am început să schimb vitezele după 4.000 de ture, ba chiar şi pe la 5.500. Maşina parcă mai primeşte o rezervă de putere pe la 4.000 de ture, zonă în care şi motorul începe să-şi facă simţită prezenţa în habitaclu. Nu pot spune că m-a cucerit sunetul său, dar forţa degajată a fost suficientă pentru a mă mulţumi. Am depăşit fără emoţii tot ce-am vrut şi pe unde am vrut şi abia după 160 km/h se simţea şi zgomotul curentului de aer creat. Consumul însă a urcat spre 10 la sută, însă din când în când parcă merită să soliciţi maşina asta pentru a-ţi arăta câteva dintre atuurile sale.

Nu cere mult, dar ştie să ofere

Am revenit pe AUTO şi am încercat pe cât posibil să văd ce consum reuşesc să scot prin oraş. De fiecare dată Suzuki m-a surprins plăcut la fiecare model al său şi cumva mă aşteptam ca nici Vitara să nu mă dezamăgească. Conduc eu economic vreo câţiva kilometri, după care îmi amintesc că am revenit la normal şi tot aşa câteva reprize până când am decis să văd la ce rezultat ajunsesem. 6 la sută prin oraş mie mi se pare rezonabil şi cred că puteam să scot mult mai bine dacă reuşeam să fiu ceva mai atent. Nu prea am avut cum pentru că a trebuit să răspund la telefon şi pot menţiona legătura imediată pe care mi-a asigurat-o maşina. Imediat a încărcat şi toată agenda mea voluminoasă, iar display-ul generos întâlnit pe consola centrală era împărţit în patru zone egale, una dintre ele fiind rezervată navigaţiei. Acelaşi ecran avea şi o rezoluţie excelentă pentru a reda imaginile preluate de camera video atunci când rulam în marşarier, iar instalaţia audio este una cât se poate de decentă.

Maşina testată costă 19.400 de euro (TVA inclusă) şi n-am pomenit deloc de multitudinea de sisteme cu care este dotată. Am încercat din mers să văd cum reacţionează pilotul automat adaptiv, cel care practic, după ce am setat viteza de croazieră, la 120 km/h, îţi păstrează ce distanţă vrei tu faţă de maşina din faţă. Practic cea din faţă se comportă ca un magnet, dar acesta este doar una dintre multiplele dotări ale acestei maşini care îşi merită din plin fiecare euro plătit pe ea.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite