autoplay
A aparut numarul 136
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
IMG_8608_resize_1366393322
25 Martie 2013
Autor: Dragos Gaspar
Foto: Autoplay
Noul Ford Kuga -- Argumente premium intr-o masina totusi accesibila

Am fost atât de aproape să introduc acest material în numărul din februarie, dar maşina de test a dealerului ATI Motors Holding a ajuns la Iaşi într-o joi seara, însă în aceeaşi zi revista era deja în tipografie. A fost o chestiune doar de zile ca pozele dintr-o zonă mirifică să nu pară cumva nepotrivite pentru cineva care va citi următoarele rânduri pe la mijloc de aprilie. Cum spuneam, joi seara maşina ajunsese la Iaşi, iar eu am avut privilegiul s-o iau chiar a doua zi la întrebări. N-o să vă spun eu chiar tot ce-am chestionat-o, dar veţi deduce repede din răspunsurile pe care ea mi le-a dat.

Portbagajul care se deschide singur

Noul Ford Kuga este fără îndoială o apariţie agreabilă printre SUV-uri. Nici prea mare, dar nici mic, se încadrează în pretenţiile unei game suficient de largă de potenţiali clienţi. Nu este foarte mare pentru a fi utilizat în oraş, iar modelul testat avea chiar şi funcţie de parcare automată. N-am testat-o deloc, deoarece făcusem acest lucru la Noul Focus, dar şi prin oraş nu-l văd deloc încurcându-se în trafic, dimpotrivă.

Pentru vacanţe iar îşi va găsi destui adepţi. Vor fi unii care când pleacă pentru două săptămâni îşi iau bagaje de parcă s-ar muta, dar pentru asta Ford stă bine de tot şi la capitolul accesorii şi cu siguranţă un portbagaj suplimentar montat pe cupolă va rezolva problema.

Eu însă am pornit într-o vineri după-amiază spre Mănăstirea Humorului împreună cu trei pasageri. Ne-am hotărât să plecăm cu doar o seară înainte, aveam să înnoptăm acolo, dar v-am spus că pasagerul meu din dreapta pune în portbagaj jumătate din apartament. Într-o geantă mare au încăput repede trei perechi de bocanci şi tot ce-ar fi fost de ajuns şi pentru o săptămână, nu doar pentru o seară. Cel de-al patrulea pasager a avut propriul său bagaj, mult mai redus ca dimensiuni. Toate au încăput fără probleme în portbagaj, dar dacă tot am amintit de el trebuie spus din capul locului că e din ăla care se deschide singur. Nu neapărat din telecomandă. Singur! Da, aţi citit corect. Pur şi simplu singur. Ei, nu folosind cine ştie ce cuvinte magice. Nu. Mai simplu. Trebuie doar să pui piciorul sub maşină, iar ea va pricepe că trebuie să-ţi deschidă portbagajul. Fie ai mâinile ocupate, fie în joacă, dar ţi-l va deschide.

Iar când chiar am avut nevoie de aşa ceva, având mâinile încărcate cu acea geantă, cu două rucsacuri şi vreo două sacoşe, chiar m-a ajutat. La o secundă după ce am fluturat piciorul, portbagajul şi-a ridicat uşa, iar urcarea hayon-ului a fost suficient de rapidă. Am încărcat, am apăsat butonul din stânga capacului şi am urcat la volan. Portbagajul s-a închis fără pic de zgomot. Oare la ce maşini aţi văzut portbagajul închizându-se din buton? Mulţumiţi de primul răspuns?

Nu multe maşini merg precum Kuga

Eu unul mă pot declar mulţumit. De cum rulează maşina. Am plecat spre seară din Iaşi. N-aş spune că mă grăbeam teribil, ba chiar mi-aş fi dorit să prind un pic de întuneric să văd cum se descurcă farurile. Eu unul nu m-am omorât cu depăşirile, deşi când am avut nevoie am făcut-o fără pic de efort. Motorul Diesel de 2.0 litri dezvoltă 163 CP şi aveam senzaţia că pot face cam tot ce vreau cu ei. N-or fi exagerat de mulţi, însă păreau toţi acasă, dar mai ales că trăgeau toţi în aceeaşi direcţie. Silenţiozitatea este unul dintre punctele forte, dar trebuie să adaug că am avut la noul Kuga acel sentiment extrem de plăcut pentru mine la un motor Diesel. Când acceleram, maşina se năpustea asupra drumului cu o siguranţă dezarmantă. Înainta imperturbabilă, fără să vibreze un pic la început, ca mai toate rivalele sale, care parcă nu pricep chiar din prima ce vrei de la ele. Nimic n-o împiedica parcă să se ducă acolo unde voiai tu, pedala de acceleraţie neîntâmpinând nici cel mai mic obstacol. Doar denivelările şi gropile puteau perturba o deplasare fără cusur, dar pentru asta intervenea suspensia, care parcă se regla singură în funcţie de ce găsea pe drum - deloc rigidă pentru a fi pregătită oricând de off-road, dar suficient de fermă pentru a absorbi cu simţ de răspundere şocurile.

Cutia de viteze s-a înţeles perfect cu dinamicul propulsor. Jumătate din rapoarte sunt scurte,  pentru ca următoarele să te ajute în orice situaţie ai fi. Poţi ajunge repede într-a şasea şi să rulezi la turaţii scăzute, ori poţi schimba viteze şi după 3.000 rot/min. Indiferent de caz, sfătuitorul de pe display te va ghida în funcţie de cum calci acceleraţia pentru a înregistra un consum optim.

Display de felină

Acum nu ştiu cu ce să continui. Până mă hotărăsc vă spun doar că pasagera din dreapta mea a fost întrebată la telefon pe unde ne aflăm şi după ce a răspuns „Târgu Frumos” a continuat apoi, cumva nedumerită: „Deja am ajuns aici?”. Când am intrat în Paşcani şi-a exprimat din nou mirarea, pentru ca în sensul giratoriu dinainte de Gura Humorului să spună că nici nu şi-a dat seama când a trecut timpul. Chiar n-are rost să întreb cine o fi fost „vinovat” pentru asta, dar dacă tot am amintit adineauri de display, de el vă voi spune că m-a cucerit nuanţa sa de albastru. Nu mai adaug şi faptul că al său computer de bord îţi indică destule date referitoare la călătorie. Dar Noul Kuga pune patru dintre ele în patru căsuţe ca să le ai în permanenţă sub control, însă albastrul de care pomeneam mi-a adus imediat aminte de display-ul digital de la Jaguar XJ. Nu cu mulţi ani în urmă Jaguar se afla în portofoliul Ford şi poate n-o fi chiar exclus ca Noul Kuga să fi fost gândit încă de pe atunci cu un display care să împrumute câte ceva din clasa felinelor.

Apoi am amintit şi de consum. N-am ţinut cont de el, n-am condus economic, dar nici foarte repede, nu mă grăbeam prea tare. Vineri am ajuns la destinaţie cu 6,4 la sută, iar a doua zi, la întoarcere, am înregistrat o viteză medie de 80 km/h şi un consum de 5,8 la sută  după ce am dezactivat aerul condiţionat.

Cere-i orice, mai puţin imposibilul

Nu fusese prea frig peste noapte, dar habitaclul s-a încălzit destul de repede pentru un Diesel, iar tracţiunea permanentă 4x4 mi-a demonstrat pe un drum acoperit cu zăpadă că ştie să gestioneze cum se cuvine chiar şi o abordare în rampă. „Şi ce mare scofală?”, vă veţi întreba pe bună dreptate. Eu ştiu însă ce a urmat şi de asta am insistat că în asemenea condiţii a gestionat bine situaţia.

Am tot urcat pe un drum foarte îngust, pe care cu greu, şi numai pe unele porţiuni, încăpeau două maşini. Şi aş tot fi urcat, mai ales că eram acompaniat de o ceaţă plumburie, care parcă tot cobora pe măsură ce continuam ascensiunea. Zăpada era pe la jumătatea maşinii pe marginile drumului, doar brazii ieşind cumva din stăpânirea albului.

Nu era deloc frig, ci doar puţine grade sub 0. Aş fi vrut să înaintez până nu mai putea maşina, dar am fost nevoit să fac cele-ntoarsă când m-am întâlnit cu câteva căruţe ce puseseră stăpânire pe drum, dar mai ales cu ţapinari care încărcau de zor copaci tăiaţi după bunul plac şi-mi aruncau priviri care transmiteau că n-au de gând să se dea la o parte. Dacă eram singur probabil c-aş fi comentat eu cumva înainte de a întoarce, dar aşa am lăsat-o baltă.

Am întors într-un loc prin care a traversat o turmă de oi venită dinspre pădure şi care a urcat acolo unde vara este probabil o stână. Am fost ajutat şi de senzorii ce înconjoară protector SUV-ul. Am coborât câteva sute de metri şi am întâlnit o maşină ce voia să urce. Bazându-mă pe tracţiunea 4x4, am intrat eu unde era zăpada mai adâncă, ea a trecut, dar eu, când să dau cu spatele, roţile de pe partea dreaptă se roteau în gol. Cele de pe stânga erau ca şi pe gheaţă, dar de ce nu ieşean din zăpadă? Am coborât să văd care e cauza şi am observat dâmburile ce se creaseră şi din care nu mai putea ieşi. Mi-au sărit în ajutor oamenii de la o casă din apropiere, care-mi spuneau că n-am nici o şansă să ies de acolo singur, ba se întorseseră şi cei cu maşina căreia îi făcusem loc să treacă. Am netezit cu piciorul neaua de sub maşină şi nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că pneurile n-aveau deloc profil pentru zăpadă. De asta nu simţeam deloc cauciucurile scurmând zăpada... Şi cum să-i cer eu minuni, când pur şi simplu nu mi-o putea oferi şi pe asta? N-am vrut să refuz ajutorul oamenilor, dar tare aş mai fi încercat singur. Doar o dată. Nu i-am putut însă refuza şi am ieşit într-o fracţiune de secundă. Aproape sunt convins că aş fi găsit cu Noul Kuga soluţia să ieşim din impas. Cu Kuga însă pare mai greu să ajungi să intri în vreun impas decât să-l depăşeşti. Asta se transformă rapid în plăcere, preţuită pentru modelul testat la 28.325 euro (TVA inclusă).

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite