autoplay
A aparut numarul 135
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
IMG_0558_resize_1424449697
25 Ianuarie 2015
Autor: Dragoş Gaşpar
Foto: Autoplay
Noua Honda Civic -- Sageata neagra

Honda a făcut furori când a lansat precedenta generaţie Civic, stârnind aplauze furtunoase din partea tuturor. S-o fi urât şi tot o aplaudai. Dar încă de pe atunci a ridicat atât de sus ştacheta încât întrebările privitoare la cum se va descurca în privinţa generaţiei următoare erau deja pe multe buze. După ce am testat varianta cu motorizare Diesel am revenit la „clasicul” 1,8 litri, pe benzină, care dezvoltă 140 CP şi pe care-l ştiam bine de la precedenta generaţie.

Curiozitate extremă

Actuala generaţie vine cu schimbări pe toate părţile, zona frontală părând ceva mai agresivă. A primit câteva modificări pentru o notă în plus de rafinament, în timp ce spatele a câştigat mult în aerodinamicitate. Până şi ornamentele de plastic din apropierea blocurilor optice contribuie şi ele la scăderea coeficientului aerodinamic. Le credeam puse acolo mai mult ca să dea bine, deşi era limpede că aveau un cu totul alt scop. Amintind de spate, la fel de limpede este că Honda a mai făcut un pas înainte şi nu doar pentru că i-a pus lunetei ştergător. Apa se scurgea oricum, dar mâzga de pe drumurile patriei ajunsă pe sticlă chiar nu putea fi înlăturată altfel decât cu un ştergător. Dar nu de asta am spus c-a făcut un pas înainte, ci pentru că a exploatat cum se cuvine zona roşie aflată în strânsă legătură cu stopurile ieşite şi mai mult în exterior, de parcă n-ar mai putea de curiozitate.

Control deplin

Multe aş mai avea de spus despre exterior, însă am remarcat imediat că pe planşa de bord s-a intervenit radical. La vechea generaţie, zona cadranelor de bord parcă îmbrăţişa şoferul, dar consola centrală era pentru toţi. Acum însă ea se dedică în primului rând celui de la volan, care are astfel un control deplin asupra tuturor comenzilor. La Honda ele oricum sunt mai tot timpul la îndemână, dar acum parcă sunt mai de folos ca niciodată. Şi locul pentru picioare pe locurile din spate parcă e mai generos, iar portbagajul pare şi el mai adânc. Şi nu doar pare, ci are o capacitate de încărcare de invidiat. Materialele folosite sunt de calitate, iar finisările sunt realizate cu aceeaşi grijă.

Scurtează distanţele

Dacă am cam lămurit detaliile mai ales estetice trebuia constatat dacă maşina a rămas aceeaşi bombă pe roţi, aceeaşi furnizoare de adrenalină, mereu în stand-by gata să-ţi ofere totul la o simplă pişcătură de pedală. Parcă-i un atlet care aşteaptă pistolul de start, dar nu neapărat la linia de start, unde să fie atenţionat că va urma să audă sunetul pe care-l visează pentru o plecare perfectă, ci aşteaptă un start care poate veni oricând. De asta păşeşte doar pe vârfuri, nerăbdător să plece ca din puşcă. Cam aşa am simţit din nou Honda Civic. Parcă ţopăind de nerăbdare să-ţi arate bucuros tot ce poate. Iar la apăsarea acceleraţiei simţi că parc-ai sta pe covorul fermecat gata să te poarte oriunde.

Nici n-am stat pe gânduri şi cum am urcat în maşină am şi luat-o spre drum întins. Distanţele parcă se comprimă cu o asemenea maşină, nu doar puternică, ci gândită să te ajute să nu scazi acceleraţia decât dacă este imperios necesar. Nu să calci frâna pentru orice tentativă de curbă. Nu. Maşina se aşează pe drum ca o plăcinţică în tavă, pe care o pui cu mâna la locul său. Aşa şi Civic. Parcă o aşezi cu mâna pe traiectoria impusă, numai că mâna stă pe volan şi comandă tacticos ce şi cum ai nevoie.

Direcţia parcă aş fi vrut-o totuşi ceva mai fermă la viteze cu trei cifre, iar după 4.000 ture motorul sună a sportiv ce pare pe ultima sută de metri. Cutia cu şase trepte nu întâlneşte nici un impediment în a doza convenabil puterea transmisă de energicul propulsor. Rapoartele mi s-au părut bine echilibrate şi n-aş putea spune că o treaptă este mai lungă sau mai scurtă, ci că le lungeşti sau scurtezi după moft. Vrei performanţă, adrenalină, sportivitate? Le lungeşti după bunul plac. Vrei consum moderat de combustibil? Le scurtezi, dar e bine să asculţi şi de sfatul maşinii.

SHIFT, sfătosul maşinii

SHIFT indică momentul optim pentru a schimba vitezele, crescător sau descrescător. Prin oraş chiar am şi ascultat de el. Pe alocuri l-am mai ignorat, pentru că maşina, manevrabilă, chiar îmi dădea ghes să fiu un tip descurcăreţ, în sensul bun al cuvântului. Dacă găseşti turaţia în zona unde cuplul îşi arată colţii chiar că faci ce vrei cu maşina. Asta înseamnă să fii undeva pe la 4.000 ture şi să calci acceleraţia cu toată nădejdea. Ieşi din impas de parc-ai fi o bilă de biliard ce găseşte drumul spre gaură din tacul lui O’Sullivan.

Revenind la consum, SHIFT te pune să creşti vitezele cum ajungi aproape de 2.000 ture. Pare ciudat ca la 45 km/h ditamai motorul de 1,8 litri să colaboreze cu treapta a şasea. Am schimbat cu emoţii şi mă aşteptam la ceva nesincronizări, dar n-am avut parte de ele. Motorul se înşuruba la fel de imperturbabil, iar cum turaţia scădea sub 1.500 ture te punea să retrogradezi treapta de viteză. Am tot ascultat până când am ajuns de multe ori să anticipez semnalul luminos lansat de SHIFT, ba chiar am mers câţiva kilometri şi în modul ECO. Beculeţele verzi din stânga şi din dreapta vitezei confirmau că sunt preocupat de soarta mediului, însă când eram cât pe ce să stricăm prietenia se colorau în albastru deschis. Când totuşi aveam nevoie să calc mai tare acceleraţia albastrul se închidea de tot, dar asta se întâmpla la peste 105 km/h. Dacă veţi merge la drum întins în modul ECO până în preajma vitezei amintite probabil veţi vizita mai rar benzinăriile, însă de data asta n-am resetat niciodată consumul mediu afişat pe display. Am tras de maşină cât am avut nevoie, dar consumul mediu a rămas sub 9 la sută.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite