autoplay
A aparut numarul 134
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
IMG_9816_1396694103
25 Februarie 2014
Autor: Dragos Gaspar
Foto: Autoplay
Mazda CX-5 -- Prieten drag

V-aţi întâlnit cumva de curând cu un prieten drag, pe care nu l-aţi mai văzut de câţiva ani buni? Sau poate că v-aţi mai intersectat cu el pe ici, pe colo, când şi când, dar numai pentru câteva minute, mult prea puţin însă pentru a sta la poveşti. Ei bine, mie mi s-a întâmplat pe la mijloc de februarie, iar ce ne-am „spus” veţi afla în continuare.

Gata cu amintirile!

Nici nu mai ştiu cu exactitate care a fost ultimul model Mazda pe care l-am condus. Îmi aduc însă aminte de parc-ar fi fost ieri cât de mult mi-a plăcut Mazda 6 cu motorul Diesel de 2.0 litri şi 136 CP, testat tot cam pe vremea asta, dar cu destui ani în urmă. N-or fi poate chiar zece, dar vreo opt tot s-au adunat de atunci. Am mai mers şi cu vechiul 3 şi tot încântat am fost, dar de când Mazda n-a mai fost reprezentată la Iaşi am cam pierdut contactul cu acest prieten drag mie. Vorbesc aşadar de teste cu vechile generaţii, pentru că pe cele noi am avut privilegiul să le văd, să le ating, la saloanele auto europene. Sigur că e mai mult decât deloc, dar totuşi atât de puţin. Noroc de curajul celor de la Omnicar Iaşi că s-au hotărât să reprezinte interesele constructorului japonez la Iaşi, aşa că un week-end întreg am avut ce „povesti” cu CX-5, SUV-ul de dimensiuni medii atât de lăudat în toată lumea.

Imboldul

Era o sâmbătă dimineaţă atât de mohorâtă de-ţi tăia din elan oricât de entuziasmat ai fi fost. Nici măcar avertizarea că voi avea pe mâini o maşină puternică nu m-a prea remontat, mai ales că pe primii metri parcurşi nici nu ştiam pe unde o fi puterea aia de eu n-o prea simţeam. Evident, nici nu călcam prea apăsat pedala de acceleraţie, dar am pornit la drum întins şi în afară că roţile nu erau perfect echilibrate altceva nu m-a deranjat deloc. Maşina parcă era şi ea afectată la început, ca şi mine, de vremea aia imposibilă, cu nori atât de deşi de-i simţeai aşezaţi confortabil pe umerii tăi, însă după fiecare kilometru începea să se trezească la viaţă, începea să tresalte la fiecare schimbare de viteză a cutiei automate. Cei 175 CP dezvoltaţi de propulsorul Diesel de 2,2 litri începeau să se adune în jurul roţilor şi să depăşească tot ce întâlneau în cale. N-aveam însă chef de slalom şi am descoperit că undeva la 120-130 km/h maşina este atât de relaxată încât puteam „vorbi ” în voie. La nevoie însă pişcam acceleraţia şi puneam totul la punct după bunul plac.

La prima ieşire de pe drum mi-am amintit că era prima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Soci, şi n-am putut rata prilejul de a „desena” câte ceva într-o zonă cu o combinaţie de gheaţă, zăpadă şi apă pe câteva pete negre de asfalt. N-oi fi eu un Pluşenko, dar împreună cu Mazda CX-5 făceam un cuplu promiţător. Scurta repriză de „patinaj” mi-a dat imboldul de care probabil aveam nevoie pentru a porni din nou la drum cu Mazda. Deloc zgomotos motorul, s-a încălzit binişor şi puterea sa începea să ţâşnească din toate încheieturile. Câteva viraje abordate ceva mai sportiv au scos în evidenţă stabilitatea oferită de o suspensie cam sprinţară prin oraş, capitol la care şi roţile aveau un aport considerabil.

Ce de sisteme!

Maşina asta este frumoasă şi pentru că roţile de 19 inch îi conferă un plus de personalitate, un plus de prestanţă, dar eu aş fi optat pentru jante de 17, care ar fi contribuit la un confort superior prin oraş. Aş fi pierdut din sportivitate, dar ca să nu mai amintesc de roţi trebuie să spun că aş fi fost tentat să duc maşina şi pe dealuri, pe zăpadă, dar cauciucurile puse pe jante nu erau chiar cele potrivite pentru o astfel de suprafaţă, aşa că am renunţat.

N-avea rost aşadar să judec tracţiunea integrală, dar mi-am amintit de multitudinea de sisteme ce au fost instalate pe maşina asta, chiar dacă unele nici nu cred că şi-au intrat în rol. RVM a stat în permanenţă aprins pe bord, dar o singură dată l-am văzut în acţiune. El te avertizează în colţul oglinzilor laterale atunci când din spate s-a apropiat cineva cam tare. Eu l-am zărit îngălbenindu-se în oglinda din dreapta când s-a îngustat un drum, n-aş spune că m-a ajutat, dar nici nu strică deloc să fie acolo. Aşa mi s-a spus, că poartă numele RVM.

Nici tracţiunea integrală nu ştiu de câte ori a fost solicitată, dar, tot o dată, am simţit ajutorul unei roţi din spate când goneam pe un drum ca pentru raliuri. Nu era cazul să fi intrat ESP-ul în acţiune, aşa că pun bază pe tracţiunea integrală. Am alergat kilometri întregi ca să văd cum se manifestă consumul mediu şi am cam tras de maşină. Am trecut şi pe schimbatul manual al vitezelor, iar CX-5 te lasă să-ţi faci de cap până la 5.500 rot/min după care trece singură în treapta imediat superioară. Traseul sinuos nu m-a lăsat să ajung şi în viteza a V-a schimbând la turaţia amintită, de a VI-a nici nu putea fi vorba, însă sprinturile cu un SUV mediu nu erau deloc de neglijat. Acum am apreciat la maximum suspensia fermă şi roţile mari, dar şi că n-am văzut cifre ameţitoare privind consumul mediu, ci doar un 12,4 litri/100 kilometri, care nu-i deloc de speriat.

Simple comparaţii

Am mai rezistat o dată tentaţiei de a intra şi pe rampe cu zăpadă şi am revenit pe un drum normal pe care plimbarea cu CX-5 este o încântare. Puţine maşini pot rivaliza cu ea, eu am două cu care cred că s-ar putea bate în privinţa comportamentului dinamic, dar nu le voi dezvălui acum, ci spun doar că una este europeană, iar cealaltă - tot japoneză. Cu un alt SUV european am comparat-o în privinţa rapidităţii cu care încălzeşte habitaclul. „Rivalul” avea însă o instalaţie suplimentară, pe când CX-5 se bazează pe propriile forţe. În dimineaţa în care m-am despărţit de CX-5 am încercat să văd cât de repede simt aer cald pe gurile de ventilaţie. La două minute de la pornire era încă rece, apoi am uitat de el. Mi-am adus aminte după fix cinci minute, când aerul răspândit era deja cald. N-am spus fierbinte, nici călduţ. Fierbinte avea însă să fie după zece minute, atât de fierbinte că n-ai voie să-l laşi să-ţi sufle în faţă. Încălzirea rapidă a habitaclului este un mare plus pentru această maşină Diesel pe timp de iarnă, atribut care uneori chiar poate diferenţa. Bună şi instalaţia audio BOSE, bun tare Bluetooth-ul care s-a conectat din prima cu telefonul meu şi pe care chiar l-am folosit de câteva ori. Bune toate sistemele care învăluie maşina, bune toate celelalte atuuri de care nici măcar n-am amintit, dar care fac din preţul de nici 35.000 euro (TVA inclusă) unul cât se poate de competitiv în segment, aşa cum îi stă bine unui prieten drag.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite