autoplay
A aparut numarul 136
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
DB2014AU00378_large_resize_1437314314
25 Iunie 2015
Volkswagen Polo facelift -- Aspect, motoare si tehnologii noi

Clasa din care face parte acest model poartă denumirea „supermini” în Germania – sau segmentul B în restul industriei auto. Polo se face remarcat în primul rând datorită dimensiunilor sale compacte, preţurilor atractive şi consumului redus de carburant. Noile motoare Euro 6, alături de sistemele de asistenţă şi infotainment sunt doar câteva dintre elementele prin intermediul cărora a fost îndeplinită revizuirea autovehiculului.

 

Întreaga linie de motoare a fost reconfigurată

 

Volkswagen a reuşit să diminueze consumul mediu de combustibil cu 21%. Recordul este stabilit de noul Polo TDI BlueMotion, care se mândreşte cu un consum combinat de carburant de 3,2 litri/100 km şi emisii de CO2 de 82 g/km, fiind cel mai eficient de pe planetă. Polo TSI BlueMotion, disponibil din această toamnă, marchează primul moment din istorie în care un Volkswagen echipat cu motor pe benzină este comercializat ca un model BlueMotion independent. El are nevoie de 4,1 litri de benzină pentru a parcurge 100 km, cu emisii de CO2 de 94 g/km.

 

Confortul şi siguranţa depăşesc nivelurile specifice segmentului

 

Noul Polo îşi măreşte avansul în faţa concurenţei cu o gamă impresionantă de funcţii referitoare la confort şi siguranţă, unică pentru clasa lui de apartenenţă. Mai mult decât atât, el este unul dintre primele vehicule compacte prevăzute cu faruri cu LED-uri, tot începând din această toamnă. De asemenea, modelul de bază – Polo Trendline – este echipat cu faruri K7 ca dotare standard. O altă caracteristică disponibilă încă din clipa lansării pentru versiunea Polo Comfortline este reprezentată de farurile rotunde cu dispunere dublă şi tehnologie H7.

 

Un nou sistem de servodirecţie electromecanică

 

Volkswagen oferă o nouă suspensie opţională Sport Select, care utilizează amortizoare controlate electronic, iar şoferii au posibilitatea să aleagă unul dintre cele două moduri de deplasare printr-o simplă apăsare de buton. Multe alte sisteme de asistenţă întâlnite la clasa Golf sunt prezente acum şi la Polo. Printre ele se numără sistemul standard de frânare automată post-coliziune, cel de alertare a şoferului, cel de monitorizare a traficului cu funcţia de frânare de urgenţă şi autopilotul adaptiv (ACC). În plus, o cameră de filmat îi permite conducătorului auto să vadă ce se petrece în spatele vehiculului.

 

Lumea progresivă a sistemelor infotainment

 

Sistemele radio şi de navigare prin unde radio au fost şi ele regândite şi au fost incluse în ceea ce se numeşte sistem infotainment modular. Componentele software şi hardware urmează lumea infotainment a mai marelui Golf şi, în funcţie de versiune, pot fi oferite funcţii precum streaming audio prin Bluetooth (cu ajutorul unui smartphone), un senzor de proximitate (alte detalii din meniu sunt arătate în momentul în care mâna se apropie de ecran), mărirea imaginilor prin mişcarea a două degete în modul de navigaţie (similar unui smartphone) şi conectarea unui telefon mobil la antena exterioară a vehiculului prin cuplaj inductiv. Toate sistemele pot fi echipate cu recepţie radio digitală (DAB+). În plus, unele aplicaţii speciale pentru smartphone pot fi accesate pe touchscreen prin MirrorLink™.

Vizual, noul Volkswagen Polo impresionează în special prin liniile uşor ascuţite, culorile proaspete şi materialele de cea mai bună calitate, regăsite atât la interior cât şi la exterior.

Pe lângă variantele de bază (Trendline, Comfortline şi Highline), Polo este oferit şi în versiunile GTI, BlueGT, CrossPolo şi BlueMotion.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite