autoplay
A aparut numarul 138
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
GoFurther-EdgeConcept_31_1393267716
25 Ianuarie 2014
Ford Edge -- SUV premium de dimensiuni mari pentru piata europeana

Noul Ford Edge Concept oferă indicii semnificative cu privire la tehnologia, designul dinamic şi măiestria de execuţie care vor defini noul model SUV de dimensiuni mari ce va ajunge în Europa Edge – deja popular în SUA şi pe alte pieţe – se va adăuga gamei de SUV-uri Ford din Europa, alături de noul SUV de dimensiuni medii, Kuga, şi de noul SUV de dimensiuni mici, EcoSport; Edge este unul dintre cele 25 de noi modele pe care Ford le va lansa în Europa în următorii cinci ani.

Edge Concept include tehnologii avansate, automatizate de condus, precum sisteme de parcare automată şi evitare a obstacolelor în prezent în curs de dezvoltare de către Ford; aceste tehnologii anticipează un viitor al opţiunilor de condus semi- şi integral autonome.

Atractivul design exterior comunică sportivitate, încredere și randament, în timp ce finisajele interioare cu materiale și execuție premium depășesc așteptările segmentului.

„Gama de modele SUV a Ford reprezintă o oportunitate semnificativă de dezvoltare pentru Ford, la nivel global şi în Europa”, a declarat Jim Farley, vicepreşedinte executiv Ford Global Marketing, Sales and Service and Lincoln. „Întreaga gamă de SUV-uri One Ford împărtăşeşte acelaşi design modern, aceleaşi tehnologii avansate inteligente şi capacitatea reală existente în Conceptul Edge. Aceste atribute vor ajuta la diferenţierea Ford în întreaga noastră gamă globală”.

Atributele cheie ale Conceptului Edge – design atractiv, sportiv, capabilitate, cost redus de combustibil, tehnologie care asistă conducătorul auto – sunt conforme cu ceea ce apreciază clienţii din întreaga lume, ceea ce generează dezvoltarea globală a segmentului SUV. „Noul Concept Edge Ford furnizează consumatorilor din Europa o perspectivă îmbietoare asupra experienţei SUV premium de la Ford, care îi aşteaptă chiar după colţ”, a spus Stephen Odell, vicepreşedinte executiv Ford Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. „Observăm o cerere puternică pentru produse de înaltă calitate care conferă statut şi asigură un mai mare sentiment de libertate şi încredere pe drum”.

În Europa, unde modelele Titanium cu dotări avansate reprezintă 70 de procente din toate vânzările Ford S‑MAX, Edge va răspunde cererii de SUV-uri premium, cu tehnologie avansată, cu o prezenţă în trafic şi o dinamică de condus deosebite. În regiune, SUV-urile au crescut de la 6,5 la 11,9 procente din vânzările de vehicule, în perioada 2005-2012. Ford previzionează ca în perioada 2013-2018 vânzările din Europa aferente tuturor SUV-urilor să se majoreze cu 22 de procente.

Datele furnizate de IHS Automotive indică o majorare a vânzărilor globale de SUV-uri cu 45 de procente în perioada 2007-2012. În prezent segmentul reprezintă peste 13 milioane de vânzări pe an – 17 procente din piaţa globală de automobile.

Caracteristici avansate pentru vehicule mai inteligente şi conducători auto mai buni

Tehnologiile de asistare a conducătorului auto şi opţiunile semi-automatizate din Conceptul Edge Ford sugerează o ofertă viitoare de vehicule chiar mai inteligente şi mai capabile de la Ford. Aceste tehnologii bazate pe senzori reprezintă pietrele de temelie ale condusului automatizat al viitorului şi vor ajuta la asigurarea unei experienţe mai sigure şi mai eficiente a condusului.

Fully Assisted Parking Aid este o tehnologie prototip care capitalizează de pe urma funcției Active Park Assist a Ford pentru a le permite clienţilor să îşi parcheze vehiculele cu o simplă apăsare de buton sau chiar cu ajutorul unei telecomenzi. Sistemul poate identifica un loc perpendicular de parcare cu ajutorul senzorilor cu ultrasunete şi le permite clienţilor să aştepte până când vehiculul a ieşit dintr-un loc strâmt de parcare, pentru a se urca în vehicul.

De asemenea, Ford a iniţiat un proiect de cercetare destinat perfecţionării sistemelor avansate de Obstacle Avoidance (Evitare a obstacolelor). Vehiculul de cercetare şi dezvoltare poate emite avertismente în cazul detectării de obiecte cu deplasare lentă sau de obstacole staţionare pe aceeaşi bandă de înaintare şi – dacă şoferul nu schimbă direcţia sau nu frânează ca urmare a avertismentelor – sistemul schimbă automat direcţia şi frânează vehiculul pentru a evita coliziunea.

Comanda flexibilă a direcţiei face ca schimbarea direcţiei la viteze reduse să fie considerabil mai uşoară, iar schimbarea direcţiei în orice condiţii conferă o senzație de încredere superioară şi mai angajantă. Tehnologia, care se bazează pe sistemul Ford de servodirecţie electrică, controlează raportul dintre întoarcerea volanului de către conducătorul auto şi întoarcerea realizată de roţi. Aceasta înseamnă că schimbarea direcţiei la viteză redusă – precum intrarea în sau ieşirea dintr-un spaţiu de parcare – necesită considerabil mai puţin efort din partea conducătorului auto.

Tehnologia de mâine disponibilă astăzi

Dezvoltarea tehnologiei care poate ajuta oamenii din întreaga lume să se simtă mai încrezători şi mai siguri reprezintă o prioritate pentru Ford. Conceptul Edge de la Ford prezintă numeroase tehnologii automatizate de asistare a conducătorului auto – pietrele de temelie ale vehiculelor integral automatizate ale viitorului – pe care compania le oferă în prezent prin produsele sale globale. Acestea includ:

Active Park Assist, care poate reduce stresul parcării paralele prin utilizarea de senzori şi a sistemului de comandă a direcţiei pentru ghidarea vehiculului într-un loc de parcare; conducătorul auto controlează pedalele de acceleraţie şi frână. Disponibilă în Europa pentru Focus, Kuga, C-MAX şi Grand C-MAX;

Lane Keeping Aid, care utilizează o cameră orientată spre înainte care scanează suprafaţa de rulare pentru a identifica marcajele de bandă. Sistemul Lane Keeping poate evalua dacă vehiculul se abate de la banda sa de circulaţie şi poate apoi alerta conducătorul auto prin vibrarea volanului. Dacă şoferul nu reacţionează la vibraţii, sistemul asigură torsiunea direcţiei pentru a forţa vehiculul înapoi pe centrul benzii de circulaţie. Disponibilă în Europa pentru Focus, Kuga, C-MAX şi Grand C-MAX;

Adaptive Cruise Control and Forward Alert, care utilizează un radar pentru a detecta vehiculele în mişcare aflate în faţă, în imediata apropiere, şi care poate ajusta viteza de rulare în funcţie de caz. Disponibilă în Europa pentru Focus, Kuga, Mondeo, Galaxy şi S-MAX;

Blind Spot Information System (BLIS) care utilizează senzorii radar din colţurile posterioare care monitorizează spaţiile de lângă şi din spatele vehiculului. Pe drum, aceşti senzori generează o lumină de avertizare în oglindă ori de câte ori un alt vehicul se află în punctul orb al conducătorului auto. BLIS este disponibil în Europa pentru Focus, Kuga, C-MAX şi Grand C-MAX, Mondeo, Galaxy şi S-MAX.

Designul exterior atractiv, atletic defineşte Ford Edge Concept

Exteriorul Ford Edge Concept este atent sculptat, fluid şi atletic. O linie puternică a caroseriei completează senzaţia şi aspectul unui alergător la linia de pornire; panta direcționată spre spate a grilei influenţează forma capotei, care este atât musculoasă, cât şi mai compactă.

Edge Concept este prevăzut cu o nouă aplicaţie de tehnologie superioară a funcției Active Grille Shutters. Pentru a ajuta consumul redus de combustibil al unui motor de generaţie viitoare EcoBoost cu tehnologie de pornire-oprire, obturatoarele se deschid şi se închid în mod automat pentru a menţine o temperatură ideală de funcţionare a motorului şi a maximiza eficienţa aerodinamică. La activare, un panou alunecă din partea superioară, apoi încă două se amplasează, lăsând impresia că radiază din sigla ovală Ford.

Pentru a spori încă şi mai mult eficienţa, perdele unice de aer sunt poziţionate în partea inferioară a părții frontale. Perdelele şi tubulatura de aer sunt proiectate pentru ghidarea aerului din partea anterioară a vehiculului în afară, prin pasajele roților față și spre lateralul vehiculului.

Iluminarea cu LED este utilizată pentru farurile şi stopurile Ford Edge Concept. Farurile iluminează într-o lumină complet albă, creând un peisaj neîntrerupt, omogen; LED-uri individuale aprind cuburi de cristal în faza lungă.

Semnalizatoarele se transformă dintr-o piesă cu aspect cromat în auriu deschis, fiind luminate din spate prin fante microscopice situate în jur, completând aspectul subțire de laser al farurilor. Blocurile optice spate sunt realizate în manieră similară, fiind conectate inteligent şi cu stil la iluminarea de fundal.

Exteriorul este vopsit în noua culoare Copper Flame, o execuţie modernă a unei culori premium în prezent populare în rândul autoturismelor Ford.

Măiestrie superioară de execuţie, culori elegante şi materiale bogate

Elementele premium de interior includ un panou de comandă învelit în piele şi cusut manual, un afişaj central de 10 inch cu Ford SYNC cu Voice Control şi Touchscreen, un panou central dinamic cu butoane mecanice, o execuție inteligentă a cotierelor, în jurul mânerelor de deschidere a ușilor și a prizelor de aer, partea superioară a panoului de instrumente aparent plutitoare, praguri cu finisaj argintiu strălucitor, vopsea neagră mată şi „Edge” luminat prin LED-uri.

Nivelul superior de manoperă şi materialele bogate unifică Ford Edge Concept. De exemplu, pielea neagră Nubuck înveleşte panoul de instrumente superior, consola centrală şi elementele uşilor, fiind îmbogăţită de o cusătură elegantă. Textura grea, cu granulaţie uleioasă este similară pielii utilizate la mobilierul elitist; aceasta se suprapune pielii moi a interfețelor. „Am dorit ca interiorul să fie consecvent în caracterul său dinamic cu exteriorul Ford Edge Concept”, a afirmat Hak Soo Ha, managerul de design de interior. „Denumim mediul interior Sanctuar Dinamic deoarece acesta combină caracterul energic al exteriorului cu o execuţie a habitaclului la un nivel superior premium. Formele asigură o impresie dinamică, în mişcare, care mai degrabă linişteşte decât să obosească”.

Culoarea arămie este utilizată ca o culoare de accent a mochetei, panoului de comandă şi altor spaţii, pentru aspectul său premium, care completează culoarea vopselei de exterior. Scaunele de piele ale vehiculului sunt realizate cu un tipar distinct de perforaţii, precum şi cu o cusătură premium şi o placare distinctivă a tetierelor şi părţii superioare a spătarului pentru umeri. „Ford a promis un SUV premium, de dimensiuni mari, sub forma viitoarei generaţii Edge pentru Europa – care să completeze noile Kuga şi EcoSport”, a afirmat Odell. „Noul Edge Concept subliniază potenţialul de a oferi un model cu adevărat tehnologic avansat care poate răspunde şi depăşi aşteptările din acest segment în dezvoltare”.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite