autoplay
A aparut numarul 138
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
2toyota_resize_1437313937
25 Iunie 2015
Toyota ramane cel mai valoros brand auto din lume si in 2015

În ciuda rechemărilor în service provocate de unele defecţiuni ale airbag-urilor, Toyota se menţine în vârful clasamentului celor mai valoroase mărci auto din lume şi în 2015. Locul secund a fost adjudecat din nou de BMW, iar cea de-a treia poziţie în topul întocmit de compania de cercetare Millward Brown i-a revenit brand-ului Mercedes-Benz.

Valoarea Toyota s-a micşorat cu 2% faţă de 2014, la 28,9 miliarde de dolari, acesta fiind cel de-al optulea an în care marca auto japoneză ocupă locul fruntaş în clasamentul realizat de Millward Brown începând din 2006.

Cea mai spectaculoasă evoluţie a fost înregistrată în acest an de Audi, respectiv 43%, fapt care i-a permis ascensiunea pe poziţia a şaptea, deţinută în 2014 de Volkswagen. De asemenea, valoarea brand-ului american Ford a consemnat o creştere cu 11% în ultimele douăsprezece luni.

Mai puţin fericiţi se pot declara reprezentanţii mărcilor Chevrolet şi Hyundai, care au fost eliminate din Top 10, fiind devansate de Land Rover, respectiv Lexus.

La nivel general, Apple a surclasat Google în clasamentul celor mai valoroase brand-uri din lume, valoarea sa avansând cu 67% în 2015, la 247 miliarde de dolari.

Cele mai valoroase zece mărci auto din 2015 sunt următoarele: 1. Toyota (28,9 miliarde de dolari), 2. BMW (26,4 miliarde de dolari), 3. Mercedes-Benz (21,8 miliarde de dolari), 4. Honda (13,3 miliarde de dolari), 5. Ford (13,1 miliarde de dolari), 6. Nissan (11,4 miliarde de dolari), 7. Audi (10,1 miliarde de dolari), 8. Volkswagen (9,3 miliarde de dolari), 9. Land Rover (5 miliarde de dolari), 10. Lexus (4,3 miliarde de dolari).

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite