autoplay
A aparut numarul 138
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
dragos_resize1_resize_1393262881
25 Ianuarie 2014
Autor: Dragos Gaspar
Inconjurat de perspective optimiste

Tocmai ce am încheiat un 2013 greu din mai toate punctele de vedere că primul impuls ar fi să continui în aceeaşi notă din care nici cel mai optimist dintre optimişti să nu poată distinge nici o vagă tentă de roz, ci mai degrabă picătura care să umple un pahar al deznădejdii ce nu mai are mult şi dă pe-afară. Dar iată că toate comunicatele lansate de constructorii auto la sfârşitul anului trecut sau din primele zile ale lui 2014 demonstrează negru pe alb că nu-i chiar totul atât de întunecat cum îl vedem unii dintre noi.

Nu mai este deloc o surpriză că printre brandurile care au înregistrat creşteri se numără reprezentantele mărcilor premium. Clienţii lor nu ştiu ce-i aia criză, dar, legat de acest aspect, cu atât mai meritorii sunt rezultatele înregistrate într-o cu totul altă zonă de Dacia, constructor care iarăşi a reuşit să menţină echilibrul la Renault, fiind un veritabil colac de salvare în aceste vremuri., Revenind la constructorii premium, nu am auzit vorbindu-se doar de ceva creşteri neînsemnate, de ceva regăsire a drumului drept, ci cam toţi vorbesc despre recordurile stabilite în 2013. Şi nu se opresc aici, ci adaugă printre obiectivele din 2014 stabilirea unor noi recorduri, unor noi ţinte privind profitabilitatea.

Evident, rezultatele lor nu se bazează pe Europa. Cine a investit cu cap în China culege acum cele mai coapte roade, dar dacă am amintit de Europa nu-i deloc departe de mine tonul pesimist de la finalul lui 2013. Aşa că-mi alung repede gândurile peste Ocean, acolo unde la Salonul de la Detroit  constructorii au ţinut să demonstreze că tot ce-a fost mai greu a trecut. Vânzările din SUA pot fi comparate cu cele dinaintea crizei, la fel ca şi cele din Marea Britanie, iar rezultatele globale de vânzări sunt dintre cele mai încurajatoare. Până şi Chevrolet, care va dispărea din 2015 din Europa, a primit un semn de încredere la Detroit şi odată cu el titlul de „Maşina Anului”, adică mai toţi constructorii sunt din nou aşezaţi pe baze solide.

Au mai rămas şi câţiva care încă mai pierd bani, dar toţi caută soluţiile departe de Europa, zonă care însă pentru 2014 se anunţă a reveni în prim-plan privind revigorarea din zona auto. Absolut toate prognozele dau creşteri an de an până prin 2018 sau 2020 pe toate pieţele principale, aşa că exemplul dat de Marea Britanie va trebui urmat repejor de Germania, Franţa, Spania şi Italia. Aproape că n-am auzit voci care să susţină altceva decât creşteri pentru 2014, dar nu pot râde cu amândoi ochii, pentru că aceste efecte nu cred că vor putea fi resimţite şi-n România tot în 2014.

De regulă, „valul bun”, de care am mai pomenit cândva în această pagină, nu se propagă aşa cum ne-am dori, însă nici nu mi-am propus să închei într-o notă descurajantă, chiar dacă am ajuns cu vorba şi pe meleagurile noastre. Mai jos de cum am ajuns în 2013 chiar nu cred că se mai poate coborî, deşi să nu-mi cereţi şi argumente solide în acest sens. În cel mai rău caz vom bate pasul pe loc, însă probabil totul va depinde de cum vom privi afirmaţia de până la virgulă, ceea ce ar putea constitui un punct de plecare pentru a ne putea alinia la perspectivele optimiste care iată că pun stăpânire şi pe Europa.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite