autoplay
A aparut numarul 138
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
Toyota-Auris_2016_1600x1200_wallpaper_02_resize_1434708728
25 Mai 2015
Autovehiculele hibride plug-in castiga teren in Europa

Potrivit celor mai recente estimări ale specialiştilor, maşinile hibride plug-in vor devansa modelele hibride standard până în 2019 şi vor înregistra vânzări anuale, în Europa, de aproximativ 1,2 milioane de unităţi peste zece ani.

Evoluţia rapidă a segmentului determină producători precum BMW, Volkswagen şi Volvo să lanseze din ce în ce mai multe automobile care se pot deplasa fără emisii de noxe cel puţin o parte din timp astfel încât să poată respecta normele de poluare dure ce vor intra în vigoare în Europa în anul 2020.

Creşterea generală pe piaţa din Europa a vehiculelor hibride convenţionale şi a celor hibride plug-in a fost destul de mică anul trecut. Vânzările au avansat cu numai 8% în 2014, ajungând la 232.343 de unităţi, conform statisticilor JATO Dynamics, citate de Automotive News Europe. Doar în jur de 40.000 dintre acestea fac parte din categoria plug-in, în timp ce restul este format din hibrizi clasici, asemenea versiunilor benzină-electrice ale modelelor Toyota Auris, Yaris şi Prius.

Însă raportul ar urma să se inverseze până la finalul deceniului. „Piaţa hibrizilor convenţionali a început să stagneze, iar oferta de modele noi se anunţă destul de slabă”, a declarat Al Bedwell, analist în cadrul companiei LMC Automotive. Previziunile acestei instituţii susţin că oamenii vor achiziţiona 325.000 de hibrizi în 2021, moment în care vânzările de modele hibride plug-in vor atinge 600.000 de unităţi, iar trei ani mai târziu vor fi livrate peste 1,2 milioane de maşini similare.

Constructorul auto sudez Volvo plănuieşte să ofere variante plug-in ale tuturor modelelor sale după ce a observat pe piaţă un interes puternic faţă de noua tehnologie. Firma se aştepta iniţial să fabrice anual 5.000 de versiuni hibride plug-in ale SUV-ului XC90, dar numărul lor a fost triplat de curând, potrivit anunţului dat de managerul de proiect, Hakan Johansson. Volvo a hotărât să mărească producţia datorită cererii uriaşe venite din regiuni ca Olanda, Franţa, SUA şi Canada. XC90 este cel de-al treilea model Volvo disponibil şi cu un derivat de tip plug-in, după V60 şi S60L.

Toyota reuşeşte să domine

În timp ce Volvo încearcă să devină un jucător de bază pe nişa modelelor hibride plug-in, grupul japonez Toyota Motor deţine deja o poziţie dominantă pe piaţa europeană a hibrizilor convenţionali. Mărcile Toyota şi Lexus au constituit, anul trecut, 72% din vânzările de automobile hibride din regiune.

Brand-ul Toyota a acumulat 58% din livrările de maşini hibride din Europa, topul fiind condus de compactul Auris şi de subcompactul Yaris, cu un total de 110.000 de exemplare. Locul al treilea în clasament a fost ocupat de versiunea hibridă a compactului premium Lexus CT 200h, urmat de sedanul de clasă medie Lexus IS 300h. De cealaltă parte însă, vânzările modelului Toyota Prius în Europa au scăzut cu 37% anul trecut, prăbuşire pe care unii experţi o pun pe seama concurenţei făcute de Auris.

Şi compania americană Ford a demarat în acest an comercializarea unei variante hibride a noului Mondeo, destinate în principal clienţilor din zonele urbane. Firma preconizează că doar 3% din vânzările modelului Mondeo în Europa vor fi reprezentate de versiunea hibridă.

Mărcile premium regresează

Grupul britanic Jaguar Land Rover şi producătorii auto premium din Germania deţin şi ei o mică parte din segmentul european al hibrizilor. JLR a vândut anul trecut numai 266 de unităţi ale SUV-urilor Range Rover şi Range Rover Sport în variantele diesel-electric. Totodată, cererea europeană pentru variantele ActiveHybrid ale modelelor BMW Seria 7, Seria 5 şi Seria 3 a fost aproape la fel de redusă în 2014.

Motivul major al acestei situaţii ar fi faptul că respectivii hibrizi nu oferă o economie de combustibil atât de importantă încât să justifice preţul de achiziţie mare.

Nici hibrizii plug-in nu sunt ieftini

Vehiculele hibride plug-in costă chiar mai mult decât cele hibride convenţionale, dar clienţii le vor prefera treptat pe primele dintre ele datorită caracteristicilor practice deosebite.

Porsche a iniţiat deja schimbarea şi a înlocuit versiunile hibride ale sedanului Panamera şi SUV-ului Cayenne cu variante plug-in. Anul trecut au fost vândute 972 de unităţi ale modelului Panamera E-Hybrid, faţă de numai 134 de exemplare ale „fratelui” său hibrid.

Marca Audi va oferi şi ea un derivat hibrid plug-in al noului SUV Q7, sistemul de propulsie fiind format dintr-un motor diesel în cazul pieţei europene şi o unitate pe benzină pentru clienţii din SUA şi China. Singurul automobil plug-in diesel comercializat în prezent în Europa este Volvo V60.

Mitsubishi Outlander ocupă locul fruntaş

Însă toate SUV-urile amintite anterior vor avea de înfruntat o concurenţă puternică venită din partea lui Mitsubishi Outlander, el fiind cel mai bine vândut vehicul hibrid plug-in din Europa anul trecut, cu un volum de 19.855 de unităţi. Livrările au fost concentrate în special în zone unde autorităţile acordă bonusuri la achiziţie, cum este cazul Olandei şi al Marii Britanii.

Varianta de bază a hibridului plug-in Outlander costă 28.249 de lire sterline în Marea Britanie, ca urmare a deducerii primei de 5.000 de lire sterline oferite de guvern. Un alt avantaj îl constituie faptul că proprietarii SUV-ului de clasă medie nu trebuie să plătească taxa de acces în zona centrală a Londrei, calculată în funcţie de emisiile de CO2 ale fiecărei maşini.

Ca o consecinţă a acestei taxe, Volkswagen şi-a dublat previziunile de vânzări privind modelul plug-in Golf GTE, pentru Marea Britanie, la 4.000 de unităţi.

Audi A3 e-tron s-a situat pe locul al patrulea în clasamentul livrărilor de vehicule hibride plug-in din Europa, în ciuda faptului că nu a fost lansat pe piaţă încă de la începutul anului trecut. La fel ca Volvo, Audi plănuieşte să ofere versiuni hibride plug-in ale tuturor maşinilor sale deoarece grupul VW îşi propune să reducă emisiile medii de CO2 ale flotei sale europene la 95 g/km până în 2020.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite