autoplay
A aparut numarul 135
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
Toyota-Corolla_2004_1600x1200_wallpaper_05_resize_1327847128
25 Octombrie 2011
Cele mai vindute masini din toate timpurile -- Podium cu Corolla, Golf si Beetle
Cele mai vindute autoturisme de-a lungul timpului sunt modelele Toyota Corolla, Volkswagen Golf şi Volkswagen Beetle, la nivel global fiind livrate cumulat peste 85 de milioane de unităţi de la inceperea producţiei.
Ajuns la a zecea generaţie, modelul  Toyota Corolla este maşina cu cele mai mari vinzări din toate timpurile. De la lansare, in anul 1966, şi pină in luna octombrie 2010, constructorul japonez a vindut peste 36 de milioane de automobile Corolla la nivel mondial. Reprezentanţii Toyota spun că in ultimii 40 de ani, la fiecare 40 de secunde este vindut un model Corolla. In prezent, maşina din clasa compactă este produsă in uzinele Toyota din 15 ţări.
Din 1974 pină la mijlocul anului trecut, Volkswagen a vindut mai mult de 27 de milioane unităţi Golf, ceea ce face ca modelul german, aflat la a şasea generaţie, să se claseze pe locul secund in topul celor mai vindute maşini. Modelul de familie, cunoscut in Statele Unite, Canada şi Mexic şi cu denumirile Rabbit şi Caraibe, a concurat cu fiecare nouă generaţie la competiţia europeană „Car of the Year”, iar in 1992 a ciştigat trofeul.
A şasea generaţie Golf este disponibilă in prezent cu cinci versiuni de caroserie.
Un alt model emblematic al germanilor de la Volkswagen este Beetle, vindut in 22,5 milioane de unităţi in perioada 1938 -- 2010. Beetle este cel mai longeviv model cu un singur design de caroserie. Binecunoscuta „broscuţă”, care ocupă poziţia a treia in topul celor mai vindute maşini, a cunoscut prima restilizare importantă abia după 60 de ani de la intrarea in producţie, in 1998 fiind lansată a doua generaţie a modelului. Ultima generaţie Beetle a fost prezentată la inceputul acestui an şi urmează să fie lansată la vinzare spre sfirşitul anului.
Un alt model de succes este Ford Escort, cu vinzări de aproximativ 20 milioane de unităţi, in ciuda faptului că producţia a incetat in 2003, după 35 de ani de la intrarea in fabricaţie.
Opel Corsa se află la jumătatea Top 10 privind cele mai vindute maşini, cu peste 18 milioane de unităţi livrate la nivel global, din anul 1982. Aflat in prezent la a patra generaţie, Corsa a fost comercializat de-a lungul timpului pe unele pieţe sub mai multe denumiri, precum Vauxhall Nova (Marea Britanie) sau Holden Barina (Australia).
In aproape 30 de ani de la lansarea pe piaţă a modelului Civic, compania Honda a vindut aproape 18 de milioane de unităţi in intreaga lume, volum ce plasează automobilul pe locul şase in clasament. La recentul Salon Auto de la Frankfurt a fost prezentată o nouă generaţie  a modelului compact.
Modelul Civic este urmat tot de un autoturism Honda, Accord, cu 16,5 milioane de automobile vindute din 1976 pină in prezent. Deşi designul este asemănător, a opta generaţie a modelului este vindută in statele Statele Unite sub o versiune cu dimensiuni mai generoase comparativ cea din Europa sau Japonia.
Almera, Sentra sau Pulsar sunt denumirile diferite date modelului Nissan cu cele mai mari vinzări ale constructorului japonez, care a comercializat 16 milioane unităţi din 1966 pină acum. A noua generaţie a modelului este programată pentru lansare in toamna acestui an.
In topul celor mai vindute autoturisme de-a lungul timpurilor se află şi Ford Model T, model construit intre anii 1908 şi 1927 şi plasat pe poziţia a noua. Astfel, Ford a vindut in 19 ani nu mai puţin de 15,5 milioane de astfel de maşini, sub un singur design de caroserie.
Topul celor mai vindute zece autoturisme este incheiat de Volkswagen Passat, cu 15 milioane de unităţi livrate din 1973 pină in prezent.
In top nu a fost inclus modelul Ford F-Series, in ciuda vinzărilor de peste 34,5 milioane de unităţi, intrucit intră in categoria camionetelor.
comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite