autoplay
A aparut numarul 137
numarul urmator
arhiva autoplay
arhiva autoplay
cockpit_resize_1424450403
25 Ianuarie 2015
Autor: Mircea Ungureanu
Luna lansarilor

Aşa cum ne-a obişnuit, Formula 1 are în prima lună a fiecărui an momentele aşteptate cu nerăbdare de fani - lansările noilor modele. Sigur că există şi scuderii care, fie din motive de strategie sau din cauze economice, amână această lansare până aproape de primele antrenamente dacă nu chiar primul start. Dar echipele care se respectă nu recurg la acest gen de trucuri.

De pildă Ferrari va prezenta noul model pe 30 ianuarie, urmând ca, odată cu lansarea, să dezvăluie şi numele bolidului. Cu o zi înainte, pe 29 ianuarie, McLaren, cu nou- sositul Alonso în echipă, va prezenta MP4-30, modelul pentru 2015. Williams, în schimb, va revoluţiona sezonul după ce a numit-o pe Susie Wolf ca pilot de testare pentru FW 37, care va fi maşina de concurs în acest an. Elveţianca a mai condus şi anul trecut bolizi de F1, aşa că atenţie!

Un singur lucru a umbrit începutul de an automobilistic, renunţarea la Marele Premiu al Coreei, fapt care face ca numărul total de curse în calendarul lui 2015 să fie de 20. În Germania se va alerga, până la urmă, pe Hockenheim în dauna tradiţionalului Nurburgring. Dar anul de-abia a început, aşa că să aşteptăm startul antrenamentelor , în februarie, pentru că din martie, o pornim la drum.

Luna startului

De obicei mai grăbit, Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) îşi deschide stagiunea chiar în ianuarie, cu o cursă de referinţă: Raliul Monte Carlo. Desigur că evenimentul cel mai aşteptat este revenirea lui Sebastien Loeb, nonuplul campion mondial, la volanul unei maşini de raliu, evident Citroen. Rămâne de văzut dacă Ogier, „prinţul moştenitor”, va fi de acord cu acest lucru sau ce va spune concurenţa, unde vin în forţă piloţii baltici, gen Kubica, Tanak sau, prin simpatie, Protasov, alţii decât obişnuiţii finlandezi.

comentarii
 
piata auto       revista auto      stiri auto      anunturi auto gratuite